Sfaturi duhovnicești
2112

Doamne, nu sunt vrednic… sau cum devine sutașul roman model de smerenie și credință

Vorbele sutașului ar trebui să fie “lumânarea” pe care fiecare din noi o aprinde în fața iconostasului atunci când se roagă, dar probabil ne este greu să contemplăm la frumusețea imaginii în care Domnul discută cu noi. Frumusețea legăturii dintre noi și El este și faptul că vorbește fiecăruia pe nivelul de înțeles al lui, […]

Predici
Ştiri interne
1566

Prezență Arhierească la Mănăstirea „Sf. Treime”, Rudi

Sîmbătă, 4 iulie 2020, de prăznuirea Sfîntului Mucenic Iulian și ziua care încheie perioada celor trei zile de post aspru ținut de clerul, monahii și credincioșii din țara noastră, la îndemnul Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, pentru implorarea milei și ajutorului lui Dumnezeu în lupta pentru stoparea răspîndirii infecției cu noul coronavirus, Preasfințitul Nicodim, Episcop […]

Catehism
3543

Dezlegarea sau formula Tainei Mărturisirii

Rugăciunea de dezlegare este formula de administrare a Tainei Mărturisirii. În fiecare Taină formula de administrare constituie punctul culminant al întregii slujbe și momentul în care taina respectivă se săvârșește. În rânduiala Tainei Spovedaniei, formula de dezlegare este următoarea: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să […]

Sfaturi duhovnicești
1896

Pocăinţa sinceră aduce iertare şi bucurie

Care este prima treaptă a spovedaniei? Să conştientizezi păcatul. Care este a doua? Căinţa. Ce spune Evanghelia? Căci şi fiul risipitor a conştientizat, şi-a dat seama unde se află, şi-a dat seama că mănâncă roşcove cu porcii, s-a căit şi a zis aşa: „Mă voi duce la tatăl meu şi îi voi zice: «Tată, am […]

Sfaturi duhovnicești
3467

„Oricât de puternici ne-am crede și oricâte planuri am avea, dincolo de ele stă doar Voia lui Dumnezeu” – Părintele Visarion Alexa

Oamenii au stiluri de viețuire, ritmuri de viață, lungimea vieții diferite şi toate acestea nu stau în puterea noastră. Sunt oameni care fac sport, mănâncă sănătos, au un regim de viață echilibrat şi mor la 40-50 de ani, iar alții, mai „neatenți” la regimul vieții lor, mor la 80-90. De aceea, este nevoie să privim […]

Educația creștină
2202

Tinerii trebuie lăsați să-și urmeze vocația descoperită de Dumnezeu

Părinte, unii părinţi îşi îndrumă copiii spre propria lor meserie şi de multe ori devin chiar sâcâitori. Nu fac bine, nu trebuie să-i silească pe copiii lor să facă ceea ce-i odihneşte pe ei înşişi, şi nu-i odihneşte pe aceia. Am cunoscut un tânăr care voia să studieze teologia şi să devină preot. Dar mama […]

Familia
2053

Programul de rugăciune în familie

– Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toți membrii familiei împreună? – Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. […]