Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea?

153

Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea, cea de Dumnezeu inspirată şi care dă omului o atât de mare credinţă în Dumnezeu, o atât de puternică speranţă în El, atunci când este lovit de o nenorocire, de-o boală, de un necaz, de-o supărare, şi o atât de ardentă iubire de Dumnezeu? Unde a dispărut cititul psalmilor, de Dumnezeu inspiraţi, care era lectura favorită a strămoşilor noştri, nu numai a poporului de rând, ci şi a boierilor şi cnejilor? Nu mai există.

De aceea mulţi şi-au pierdut credinţa, nădejdea creştină, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, apărând în loc necredinţa, disperarea, ura. Nu mai există rugăciune înflăcărată, nici curăţia moravurilor, nici duh de umilinţă, inimă zdrobită, pentru ispăşirea păcatelor, nu mai există bucurie, pace, dreptate întru Duhul Sfânt. Majoritatea creştinilor sunt pătrunşi de duhul lumii, duhul ziarelor şi revistelor, al scriitorilor profani, care şi aceştia, la rândul lor, sunt pătrunşi de duh păgân, nu creştinesc, duh care tăgăduieşte inspiraţia divină a Sfintei Scripturi şi care se exaltă pe sine, trufaşa şi îngâmfata sa deşteptăciune, duhul deşertăciunii vieţii pământeşti.

Din Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 269 – 270


Articole Asemănătoare
5524

În dragoste e bine să te laşi ghidat de inimă?

Dacă raţiunea îţi spune că nu e bine să te îndrăgosteşti de cineva, e bine să te laşi ghidat de inimă? Iată „trihotonismul” gândirii intelectualului! Frate, raţiunea locuieşte în inimă, să vă intre bine în cap! În cap locuieşte creierul. În creier locuiesc chimiile raţiunii, dar nu raţiunea. Întotdeauna să faceţi ceea ce vă dă […]

Articole postate de același autor
47

Dumnezeu te iubește pentru lumina din tine

În fiecare om există o lumină. Dar pentru fiecare trebuie să vină clipa rânduită de sus, când să te vezi aşa cum eşti şi să-L cauţi pe Hristos. Dumnezeu te iubeşte pentru ceea ce este în tine lumină, pentru ce ai tu bun, nu pentru păcatele, petele, întunecimile tale. Iar tu nu poţi fi şi […]