Unde sunt casele în care se mai citeşte psaltirea, cea de Dumnezeu inspirată şi care dă omului o atât de mare credinţă în Dumnezeu, o atât de puternică speranţă în El, atunci când este lovit de o nenorocire, de-o boală, de un necaz, de-o supărare, şi o atât de ardentă iubire de Dumnezeu? Unde a dispărut cititul psalmilor, de Dumnezeu inspiraţi, care era lectura favorită a strămoşilor noştri, nu numai a poporului de rând, ci şi a boierilor şi cnejilor? Nu mai există.
De aceea mulţi şi-au pierdut credinţa, nădejdea creştină, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, apărând în loc necredinţa, disperarea, ura. Nu mai există rugăciune înflăcărată, nici curăţia moravurilor, nici duh de umilinţă, inimă zdrobită, pentru ispăşirea păcatelor, nu mai există bucurie, pace, dreptate întru Duhul Sfânt. Majoritatea creştinilor sunt pătrunşi de duhul lumii, duhul ziarelor şi revistelor, al scriitorilor profani, care şi aceştia, la rândul lor, sunt pătrunşi de duh păgân, nu creştinesc, duh care tăgăduieşte inspiraţia divină a Sfintei Scripturi şi care se exaltă pe sine, trufaşa şi îngâmfata sa deşteptăciune, duhul deşertăciunii vieţii pământeşti.
Din Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 269 – 270
