Tristețea se va preface în bucurie

3369

Iubirea pe care Dumnezeu o poartă oamenilor îşi află ex­presie simbolică în iubirea maternă, atât de firească şi atât de cunoscută fiecăruia dintre noi. În infinita Sa iubire, Domnul „are grijă de noi” (cf. I Petru 5,7) şi, în virtutea acestei griji, ne trimite încercări şi suferinţe.

Care mamă iubitoare nu-şi întristează uneori odrasla, supunând-o la o pedeapsă sau refuzându-i o anumită plăcere, ştiind că o asemenea privare îi va fi copilului spre folos? Copilul plânge, mica lui suferinţă pare insuportabilă, nedreaptă, inima mamei suferă, dar, lu­ând în consideraţie binele copilului, care îi este mai scump ca orice altceva pe lume, rămâne statornică în hotărârea lu­ată. De câte ori, într-o clipă de suferinţă, nu ne asemănăm şi noi cu acei copii nechibzuiţi?

De bună seamă că iubitorului Dumnezeu, în nemărginita Sa milostivire, îi este milă de noi, mai mult decât i-ar fi celei mai gingaşe mame. Putem fi siguri că şi pentru noi va veni cli­pa când „întristarea se va preface în bucurie” (Ioan 16,20). Atunci vom înţelege că „suferinţele din vremea de acum nu au nici o însemnătate faţă de mărirea care ni se va desco­peri” (Romani 8, 18).

Extras Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului,

Editura Sophia, p. 292


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole postate de același autor
1354

Cazul diaconului Ghenadie Valuța va fi cercetat de Judecata bisericească

La data de 22 iulie pe rețelele de socializare au fost publicate fotografii în care un câine este legat de o mașină și târât pe drum. Acțiunea a fost întreprinsă de diaconul Ghenadie Valuța, slujitor al bisericii din Anenii Noi. Contactat pentru a oferi explicații în acest sens, diaconul Valuța a declarat că și-a propus […]