Să-ți spun un caz ca să te minunezi.
Odată, pe când eram la Schitul Nou, o femeie mi-a scris următoarea scrisoare:
„Părinte Haralambie, vă rog, faceți rugăciune pentru bărbatul meu. În ultima vreme vine acasă târziu şi pe lângă aceasta se mai poartă şi urât cu mine. Bănuiesc că s-a încurcat cu cineva şi mă tem să nu mă lase singură cu doi copii.”
Am pus numele lor la Sfânta Liturghie, dar apoi am început să fac şi rugăciunea „Doamne Iisuse...” pentru ei. Apoi am scris femeii: „Sunt de acord, dar să te rogi şi tu. Noi aici priveghem opt-nouă ore pe noapte. Roagă-te şi tu în fiecare seară cât poți.” I-am scris şi cum să rostească Rugăciunea şi i-am spus să citească Acatistul Bunei Vestiri în fiecare zi.
Aceea nu a întârziat să-mi răspundă: „Fac toate cele pe care mi le-ai scris. Chiar din prima zi am simţit înăuntrul meu o mare uşurare. Acum nu mai am nelinişte. Le-am lăsat pe toate în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.”
Nu au trecut multe zile şi am primit a doua scrisoare. Dar înainte de a-i răspunde a venit a treia, apoi a patra... La urmă mi-a scris: „Ah, Părinte Haralambie, ce dulce este viața lângă Hristos al nostru! Dacă aş fi ştiut, m-aş fi făcut călugăriță. Ce bine ar fi de nu aş avea bărbat şi copii! Adeseori îmi vine gândul: «Ce fericită aş fi dacă bărbatul meu s-ar hotărî să se despartă de mine! Aş trăi chiar acasă ca o călugăriță.»”
Apoi i-am răspuns: „Ţi-ai dat seama puţin cât de frumoasă este viața călugărească. Dar deocamdată să nu doreşti un astfel de lucru. Te-ai căsătorit? Trebuie să ridici crucea căsătoriei. Roagă-te în continuare şi aşteaptă să se facă voia lui Dumnezeu. El ştie cum să le rânduiască mai bine.”
Nu-mi amintesc ce a intervenit de am întrerupt corespondența. Dar atâta timp cât mi-a scris, mergea din ce în ce mai bine atât ea, cât şi copiii ei. Într-o vreme când bărbatul ei venea uneori mai devreme de la distracţiile lui de noapte, se mâhnea şi îşi spunea întru sine: „De ce ai venit în seara aceasta mai devreme şi mi-ai stricat convorbirea mea cu Hristos?”
Ai văzut cum le întoarce Hristos pe toate spre bine, atunci când vrem? Hristos caută ca printr-o oarecare boală, întâmplare, ispită să ne aducă pe toţi lângă El. Să fi văzut atunci când bulgarii ne-au luat prizonieri, ce rugăciune curată făceam, câte lacrimi vărsam! Până să ne elibereze, era cât pe ce să devenim cu toţii purtători de Dumnezeu.
Atunci un frate care era de faţă l-a întrebat pe Stareţ:
- Gheronda, dar ce s-a întâmplat cu bărbatul acestei femei?
- Atâta timp cât am purtat corespondența cu ea, era încă nepocăit. Însă cred că ceva s-a întâmplat. Această femeie se ruga mult. Cândva rugăciunea ei îl va fi atins.
Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 190-192
