Actualitate

Sfântul Mormânt a fost deschis pentru prima dată. Descoperirea lespezii pe care a fost aşezat Trupul lui Hristos

3231

Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555 d. Hr., fiind acoperit cu marmură.

Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, însoţit de Mitropolitul Isihie de Kapitoliada, Arhiepiscopul Aristarh al Constantinei şi alţi părinţi hagiotafiţi (din comunitatea Sfântului Mormânt), s-au deplasat miercuri la Biserica Învierii pentru a fi martori ai descoperirii, a transmis Patriarhia Ierusalimului într-o precizare a secretariatului Sfântului Sinod.

În ediculul (baldachinul) Sfântului Mormânt, unde se află lespedea pe care a fost aşezat Trupul lui Hristos, au intrat, de asemenea, Francesco Patton, Custodele Ţării Sfinte, şi reprezentanţi ai comunităţii armene.

În martie 2016, comunităţile religioase ale Bisericii Sfântului Mormânt au convenit să demareze lucrările de restaurare la baldachinul Sfântului Mormânt. Lucrările sunt preconizate să se încheie în primăvara anului viitor.

Sursa: basilica.ro


Articole Asemănătoare
46

Sâmbăta Patimilor: „Deşertat de slavă divină şi de toată strălucirea Sa umană, Hristos biruie împotriva tuturor pariorilor care plusează pe înfrângerea Sa. Şi ne arată că sfinţenia este un adânc de smerenie”

SÂMBĂTA PATIMILOR. Ziua a VI-a Noapte de început de veac. Am plecat spre casă, aseară, după Prohodul Domnului, lăsându-ne inima mângâiată de nădejde. Cât de minunat cânta strana, îndată după ce am viersuit la marginea Gropii, aceste cuvinte: „ Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma: acoperă piatra pe Cel ce acoperă […]

Articole postate de același autor
80

IPS Onufrie, Mitropolitul Kievului: Rugăciunea este respirația sufletului

În data de 7 februarie în cadrul unei slujbe de duminică la Catedrala Adormirii Maicii Domnului, din Kiev, mitropolitul Onufrie a evocat tema rugăciunii. În acea zi s-a citit episodul Evanghelic vindecarea orbului din Ierihon (Luca 18, 35 -43). Această relatare, spune mitropolitul Onufrie, ne învață să ne rugăm așa cum trebuie. În primul rând, […]