Sfântul Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, sărbătorit la Mănăstirea Căpriana

241

Sfântul Ierarh Gavriil, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului a fost sărbătorit luni, 3 septembrie 2018, la Mănăstirea voievodală Căpriana.

Serviciul divin a fost oficiat de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au înălțat rugăciuni: PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ambrosie, Episcop de Neftekamsk și Octeabrsk, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, secretarul Sinodului BOM și un sobor preoțesc

După Sfânta Liturghie, toţi slujitorii au participat la un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului binecredincios.

Sfântul  Ierarh Gavriil a fost o lumină care a ars pentru Dumnezeu și pentru alții

În cuvântul de învățătură, rostit la sfârșitul slujbei, ÎPS Mitropolit Vladimir a evocat personalitatea Sfântul  Ierarh Gavriil, primul Mitropolit al Chișinăului și Hotinului.

„Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni, a fost chemat de Dumnezeu la o viața duhovnicească deosebită. El a fost o lumină care a ars pentru Dumnezeu și pentru alții. Chemarea lui sfântă rămâne un model vrednic de urmat atât pentru ierarhi, cât și pentru preoți, monahi și toți credincioșii. Chemarea ne este adresată tuturor ca noi toți să mergem după Mântuitorul Iisus Hristos”, a subliniat în cuvântul său duhovnicesc, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La rândul său, părintele arhimandrit Filaret, stareţul Mănăstirii Căpriana, a mulțumit ierarhilor, preoților, oaspeților și credincioșilor prezenți pentru prinosul de rugăciune adus astăzi Sfântului Ierarh Gavriil, cel care a stat la bazele înființării Mitropoliei Chișinăului și Hotinului.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, oferită pelerinilor cu multă dragoste de obștea Mănăstirii.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
2038

Zi de bucurie duhovnicească și sărbătoare în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

Ziua de 22 mai este una deosebită pentru creștinii ortodocși, în calendarele bisericești sărbătorim mutarea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae din cetatea Mira Lichiei (Turcia) în orașul Bari (Italia). Această sărbătoare a fost prăznuită în mod deosebit de către creștinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Cnz. Alexandru Nevschi” din orașul Ungheni, cale l-au avut în […]

Articole postate de același autor
243

Viaţa noastră trebuie să fie o continuă rugăciune!

Pe călugăriţele din mănăstire aşa le învăţa: – Maicilor şi surorilor, viaţa noastră trebuie să fie o continuă rugăciune. Sunt nemulţumit de sfinţiile voastre că nu slujiţi şi nu cântaţi lui Dumnezeu cu mai multă râvnă. Că noi trebuie să ardem pentru dragostea Lui. Nu suntem pentru rugăciuni lungi şi cu mintea împrăştiată. Ci să […]