Actualitate

Duminica a XIV-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

4958

În Duminica a XIV-a după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir, împreună cu soborul preoțesc al Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența numeroșilor credincioși veniți pentru a primi hrana  ziditoare de suflet din înțelepciunea Sfintei Evanghelii.

Recent, la Catedrala Mitropolitană au fost au fost aduse spre închinare credincioșilor alese sfințenii de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos: Icoana Maicii Domnului „Călăuzitoarea” și Racla cu Părticele din Moaștele Sfinților Mari Mucenici Gheorghe, Purtătorul de Biruință și Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic.

În cadrul Sfintei Liturghii, absolventul ATOM – promoția 2013, Ion Tudor a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama parohiei cu hramul Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, cartierul Buiucani, mun. Chișinău. Ierarhul a felicitat noul hirotonit, povățuindu-l să viețuiască cu înțelepciune, în sfințenie, cu dragoste către Dumnezeu cel iubitor de oameni, fapt ce îl va învrednici de o slujbă mai înaltă întru Iisus Hristos Domnul nostru.

După ultimul otpust a urmat un Tedem, iar mai apoi Vlădica Vladimir a adresat un cuvânt de felicitare către începutul noului an școlar, în care a menționat următoarele:

„Cu bucurie duhovnicească binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2018-2019. Școala împreună cu maica ei, Biserica, cultivă modul de cunoaştere prin comuniune, de unire a inteligenţei cu iubirea, a ştiinţei cu spiritualitatea, a acţiunii cu sfinţenia vieţii. Atât Biserica cât şi şcoala, sunt chemate să ofere elevilor și studenților nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens sau speranţă pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă. Cu ocazia noului început de drum, îi felicităm şi îi binecuvântăm pe toţi cei ce se ostenesc, cu pricepere şi dăruire, în această lucrare de mare valoare care este învățământul.”

Sfînta Liturghie duminicală și binecuvîntările arhierești au adus pace și lumina pe chipurile celor prezenți.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
195

Denia celor 12 Evanghelii, săvârșită în Joia Mare, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În seara zilei de Joi, din Săptămîna Patimilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat Utrenia cu cele dousprezece Evanghelii ale Patimilor, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală. Denia celor 12 Evanghelii, săvârșită în Joia Mare, este una dintre cele mai frumoase slujbe, care evidențiază […]

Articole postate de același autor
2481

Slujba de sfințire a liceului „Miron Costin” din or. Florești

Astăzi, 5 septembrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladmir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a întreprins o vizită de lucru în Protopopiatul Florești, vizitând instituția publică, liceul teoretic „Miron Costin” din or. Florești. Aici, Preasfinția Sa a avut întâlnire și discuție tematică cu cadrele didactice și elevii liceului. De remarcat că în această instituție […]