Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, va fi sărbătorit pentru prima dată după canonizare la Mănăstirea Suruceni

1672

Marți, 17 septembrie 2019, Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, va fi sărbătorit pentru prima dată după canonizare la Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni.

Sfânta Liturghie se va săvârși începând cu ora 08.45, de un sobor de ierarhi și preoți în frunte cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Moldova, Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.

Sfântul Dionisie reprezintă chipul unui Ierarh desăvârșit, plin de smerenie, credință și sfințenie. Descoperirea trupului său neatins de stricăciune este o mărturie a prezenței roditoare a Duhului Sfânt în viața sa.

Să-i înălțăm rugăciuni și să cerem ajutorul și mijlocirea acestui Sfânt al Bisericii noastre, să-i urmăm învățăturile și sfințenia vieții, nădăjduind să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
388

Rânduiește viața mea așa încât să mă mântuiesc…

Vă tot faceţi planuri… Nu e un lucru rău, însă mai bine încredinţaţi totul în mâinile lui Dumnezeu şi aşteptaţi cu smerenie ce cuvânt va ieşi pentru dumneavoastră de la Domnul, fiind gata să îl primiţi în chip supus. Vi s-a făcut de căsătorie? Dar şi lucrul acesta este mai bine să-l lăsați în mâinile […]