Cum izbândim cu rugăciunea
… Mai întâi, dacă suntem vrednici de a căpăta ceea ce cerem.
Al doilea, dacă ne rugăm după legile lui Dumnezeu.
Al treilea, dacă ne rugăm cu stăruinţă.
Al patrulea, dacă nu cerem nimic din bunurile acestei lumi.
Al cincilea, dacă ne cunoaştem adevăratul nostru interes.
Al şaselea, dacă aducem din partea noastră tot ceea ce putem aduce, în felul acesta, vedeţi câţi au fost ascultaţi: Corneliu, din pricina smereniei şi bunătăţii sale, cananeanca din pricina stăruinţei, Solomon din pricina cererii, “pentru că – zice Domnul – n-ai cerut bogăţii şi nici viaţa duşmanilor tăi…”, vameşul din pricina smereniei, alţii, din alte pricini.
Şi după cum pentru aceste pricini rugăciunile sunt ascultate, tot aşa pentru pricini potrivnice acestora, ele nu sunt ascultate chiar când cei care le fac sunt nişte drepţi. Cine a fost mai drept decât Moise? Dar nici el n-a fost ascultat, când Domnul îi zice: “Aceasta să-ţi fie de-ajuns!…”, el cerând să intre în pământul făgăduinţei. Dar cum aceasta era fară prisosinţă pentru el, Dumnezeu nu i-a încuviinţat-o.
Incă altceva poate împiedica primirea rugăciunii noastre: stăruinţa noastră în păcat, odată cu facerea ei. Este ceea ce voia să zică Dumnezeu iudeilor, vorbind către Ieremia: “Nu mă ruga pentru acest popor, nu vezi ce face?”, adică: “Ei nu s-au lepădat de necredincioşie, şi tu-mi faci cerere pentru ei. Nu vreau să te ascult”…
Asemenea, când noi cerem răul duşmanilor noştri, nu suntem ascultaţi, ci mai rău supărăm pe Domnul. Rugăciunea e un leac, şi de nu vom şti cum să-l luăm, nu vom culege nici o roadă…
Să nu arătăm noi lui Dumnezeu chipul în care trebuie să ajute. Avocaţilor, vorbitorilor care grăiesc în faţa tribunalelor veacului, le arătăm numai care sunt treburile noastre, lăsându-le lor alegerea felului în care să ne ajute şi libertatea de a ne îndruma aceste treburi cum vor crede mai bine. Cu atât mai mult cuvânt, tot aşa trebuie să facem cu Dumnezeu.
I-aţi arătat necazurile voastre? Nu-i arătaţi şi chipul în care trebuie să vă ajute. El ştie, prin El Insuşi, cu amănunţime ce vă trebuie.
Sunt unii care, sub chip de rugăciune, rostesc multe vorbe, ca acestea: “Doamne, dă-mi sănătate trupului, îndoieşte-mi averea, răzbună-mă pe duşmanul meu…” Purtarea aceasta este plină de lipsă de minte.
Trebuie lăsate acestea deoparte – şi să rugăm, să invocăm pe Dumnezeu în felul vameşului: “Fii cu mine, Doamne, păcătosul…” Dumnezeu ştie cum trebuie să se învrednicească de noi… “Căutaţi mai întâi – scris este – împărăţia lui Dumnezeu -şi toate celelalte vi se vor da vouă…”
Sf. Ioan Gura de Aur
