Rugăciune sublimă la Mănăstirea Sireți

3632

În seara zilei de luni, 24 iulie, mulțime de credincioși și sobor de slujitori și-au dat întâlnire la Mănăstirea Sireți.

După slujba Privegherii a urmat Sfânta Liturghie la miez de noapte, oficiată în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan.

Credincioșii veniți de prin parohii au rămas profund impresionați de liniștea, armonia și atmosfera din jur. Aveai impresia că nu ești în lumea aceasta. Cântau atât de dulce măicuțe și copii, dar și poporul intona principalele cântări.

Deși slujba e obositoare, petrecând în biserică până în zori, i-a odihnit pe toți lăuntric. Rugăciunea de noapte este mai sublimă, mai dulce, mai fierbinte. Asta au simțit-o și mai mulți tineri din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși poposiți la sfânta mănăstire.

”Se așterne o liniște și te simți atât de fericită. Cât de scumpe sunt aceste rugăciuni făcute din suflet și pentru suflet. Uiți de griji, de probleme, depășești stresul vieții cotidiene și ai impresia că dobândești niște aripi, fiind gata să te rupi de cele trecătoare. Probabil, e o pregustare a ceea ce vom trăi în lumea cealaltă...”, ne- măsrturisit tânăra Mariana Țurcanu, venită să se roage pentru întreaga sa familie.

Părintele episcop a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul Maicii Domnului în cultul creștin, dar și în viața fiecărui credincios, referindu-se la chipul ei făcător de minuni ”Prodromița”.

O veche copie a acestei icoane se păstrează cu mare sfințenie în această mănăstire, iar ziua prăznuirii icoanei este cu slujbă de noapte.

”Încercăm să ne ostenim și noi, de dragul Maicii Domnului, prin această sfințenie - ”Prodromița”, care adună tot mai multă lume, cerându-i Împărătesei Cerești să ne mângâie ca o mamă duhovnicească”, ne-a spus părintele arhimandrit Porfirie, starețul sfântului așezământ.

O Fecioară, Maică Sfântă, roagă-te pentru noi!

Pr. Octavian Moșin


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
614

Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine! Marșul pentru viață 2017 s-a desfăşurat la Chişinău

O nouă ediţie a „Marşului pentru viaţă“ s-a desfăşurat astăzi, 25 martie 2017, la Chişinău. Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, mai mulţi slujitori, în frunte cu PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, au parcurs traseul Spitalul municipal nr.1 – Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a se pronunța în susținerea […]

Articole postate de același autor
4855

Preoți basarabeni martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941) (partea a II-a)

În  perioada primei ocupații sovietice (1940-1941), în Basarabia, statul sovietic a promovat o serie de politici împotriva religiei, prin propaganda ateistă și alte mijloace. Averile bisericilor cât și locașurile de cult au trecut  în posesia statului sovietic. Acesta, prin intermediul instituțiilor fiscale, a supus  bisericile la plata unor impozite exagerate, neachitarea cărora ducea la închiderea […]