Doamne, fă din suferință,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velință
Ca într-un pat adânc și cald.
Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se și vin.
Din înfrângeri, scări și trepte,
Din căderi, urcuș alpin.
Din veninul pus în cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniță spre cer;
Și din fiece dezastru
și crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
și fă zâmbet înțelept.
Cum să-mi educ mintea şi inima aşa încât să nu mă mai văd deasupra celorlalţi? Greu. De ce te mândrești? Ești Ilie, poți deschide și închide cerurile prin rugăciunea ta? Poți merge pe apă? Poți învia morții? Poți aduce ploaia? Ce fapte grozave faci? Odată a venit un seminarist la părintele Serafil și l-a intrebat: […]
– Mulți, mai ales dintre tineri, cred că trebuie să te căsătorești doar atunci când există o „iubire nebună”, adică o patimă atât de puternică, încât rațiunea deja nu mai funcționează. O relație liniștită li se pare plisticos, insuficient de puternic pentru a întemeia o familie, iar o atitudine rațională în această situație este luată […]
