Actualitate

Puterea întăritoare a Sfintei Cruci

195

– Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc în­totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.

– Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta? Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumneze­iesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încre­derea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Editura Evanghelismos, București, 2011, p. 297-29


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
6664

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!

În toată credinţa mea este o undă de îndoială; în tot ceea ce fac, sau în tot ceea ce zic. Bănuiesc câteodată că poate Dumnezeu nu e lângă mine; poate nu mă întâlnesc de fiecare dată cu Iisus Hristos sau cu Maica Domnului, sau cu sfinţii, în rugăciunea mea; şi în toată credinţa mea se […]

Articole postate de același autor
2085

PS Petru a participat la festivitățile prilejuite de împlinirea a 55 ani de la naștere a ÎPS Pavel, mitropolit de Vyshgorodsk și Cernobîl

  În ziua de 16 mai 2016, cînd Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Preacuviosul Teodosie egumenul de la Kievo-Pecersk, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a luat parte la festivităţile prilejuite de acest eveniment la Lavra Pecerska din Ucraina. Acest eveniment mai este marcat prin faptul că, Chiriarhul locului Înaltpreasfinţitul PAVEL, Mitropolit de Vyshgorodsk […]