Pune, Doamne, pază gurii mele!

1988

Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu-i rău să vorbeşti, ca să câştigi deprinderea. Numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească ţie ori celorlalţi. Ia seama a sta departe de sfaturile oamenilor, fiindcă în locul oamenilor vei avea tovarăşi pe îngeri, pe sfinţi şi pe Dumnezeu.

În fine, aminteşte-ţi de războiul ce-l ai în mâini. Dacă vei vedea câtă luptă ai să depui într-însul, desigur vei pierde pofta a vorbi ceva de prisos.

Cum se cuvine a ne conduce limba

Cea mai mare trebuinţă este a ști să-ți cârmuiești limba cum se cuvine şi s-o înfrânezi. Foarte adeseori, multa vorbire vine din mândrie. Din aceasta părându-ni-se că ştim multe şi fiind mulţumiţi de părerile noastre, ne silim cu multe reflecţii şi cuvinte meşteşugite să impunem opinia noastră inimilor celorlalţi, ca să le apărem ca învăţători. Le arătăm astfel de mândrie, ca și cum ei ar avea nevoie să înveţe de la noi. Acest orgoliu apare mai ales când îi învăţăm fără ca ei să fi cerut acest lucru de mai înainte.

Nu-i posibil a spune în câteva cuvinte câte răutăţi se nasc din multa vorbire. Vorba multă e mama lenei, baza ignoranţei şi a nebuniei, uşa clevetirii, sluga minciunilor şi răceala evlaviei fierbinţi. Vorbele multe întărâtă şi întăresc patimile, şi dintr-însele se porneşte apoi limba cu o mare uşurinţă spre vorbire nechibzuită. De aceea, Sfântul Apostol Iacov voind să arate cât de greu este unui om să nu greşească în cuvintele rostite, zice că acest lucru e posibil numai pentru bărbaţii desăvârşiţi: „Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare a-şi înfrâna tot trupul” (Iacov 3, 2).

Fiindcă limba, îndată ce începe a vorbi, aleargă ca un cal fără frâu şi nu vorbeşte numai cele bune şi cuviincioase, ci şi cele rele. De aceea, acelaşi apostol o numeşte: „Rău fără astâmpăr, plină de venin aducător de moarte” (Iacov 8); iar Solomon în acelaşi fel a zis că „din multă vorbire nu vei scăpa de păcat” (Proverbe 10, 2).

Şi ca să spunem în general: Cel ce vorbeşte mult, dă a se înţelege că-i ignorant: „Cel nebun înmulţeşte cuvintele” (Eclesiastul 10, 14).

Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 80-81


Articole Asemănătoare
1201

Când omul se împărtăşeşte, primeşte forţă, pace şi bucurie

Bătrânul Amfilohie zicea: „Când omul se împărtăşeşte, primeşte forţă, este luminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, funcţie de dispoziţia sa interioară şi de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie şi odihnă, altul simte pace, celălat dorinţa de a se consacra lui Hristos şi o milă inefabilă pentru toţi. Personal, atunci când mă aflu foarte obosit, după […]

Articole postate de același autor
9800

Ce folos primeşte sufletul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie?

  Când proscomidiesc, spunea Stareţul, văd su­fletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. Când preotul scoate părticele şi pomeneşte nu­mele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul […]



Urmăriți-ne pe Facebook!