Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, iată-ne ajunşi din nou într-o perioadă folositoare pentru suflet şi plină de bucurie duhovnicească, perioada postului Naşterii Domnului. De aceea, prin dragostea părintească şi grija arhierească ce v-o port, vin la începutul acestui post, ca şi la celelalte posturi de altfel, cu îndemn creştinesc şi părintesc. Chiar dacă îndemnăm de fiecare dată în duhul Sfinţilor Părinţi, să fie ţinute sfintele posturi, totuşi observăm că o bună parte dintre creştini sunt neglijenţ faţă de posturi. Această neglijenţă e din motivul că nu cunosc şi nici nu prea vor să cunoască folosul postului. Acest fapt este constatat nu doar de noi, şi acum, ci încă Sfîntul Ioan Gură de Aur spunea: ,,Mulţi creştini, nedînd o prea mare importanţă postului, îl ţin fără tragere de inima sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător pentru noi, ci pentru diavoli”.
Dumnezeu prin glasul Sfinţilor Părinţi vorbindu-ne despre folosul postului, ne îndeamnă în multe chipuri să ţinem cu multă rîvnă, sfintele posturi. Dumnezeu cunoaşte şi vede neputinţa şi boala fiecăruia, dar se întristează cînd noi într-un chip mincinos începem să ne îndreptăţim, precum că nu putem ţine postul din cauza bolii, sau a serviciului, sau că suntem călători. În această privinţă foarte lămurit ne vorbeşte sfîntul Simion Noul Teolog: ,,Nu falsifica postul ca să nu păţeşti ce păţesc cîrciumarii. Dacă ei sunt pedepsiţi cînd pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu, care falsifici asprimea postului prin mîncăruri de post pregătite cu multa sofisticare. Nu huli postul, spunînd că te îmbolnăveşte! Dimpotrivă, postul îţi dă sănătate! După puţin timp, postul risipeşte şi alungă cum alungă soarele ceaţa, întunericul patimilor şi acoperămăntul păcatului aşezat peste suflet. Postul ne face să vedem cu mintea văzduhul duhovnicesc, în care nu răsare, ci pururea străluceşte Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru”.
Astăzi poate mai mult ca niciodată, chiar şi printre creştini, postul este înţeles greşit. Abţinerea de la mâncare prin: regimuri medicale, diete sportive, grevă socială, sau din dorinţa de ,,imagine” şi, ca efect al bunăstării omului, nu au nimic comun cu postul, căci postul, în înţelesul său corect, este un act religios şi, nu oarecare abţinere de la unele bucate poate fi socotită perioadă de post.
Chiar şi cei care ţinem posturile, e bine să ştim că nu orice post este primit de Dumnezeu. Sfîntul Vasile cel Mare, de exemplu, vorbind despre post spune: ,,Adevăratul post este înfrînarea limbii, depărtarea de mînie, despărțirea de pofte, clevetire, minciună, jurământ strîmb”. De asemenea şi sfîntul Teodor Studitul spune: ,,Adevăratul post este depărtarea de orice rău”. În această privinţă şi Gura cea de Aur a Ortodoxiei, Ioan Patriarhul Constantinopol, ne îndeamnă astfel: ,,Cînd postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mîncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există şi primejdia ca ţinînd posturile rînduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de bucate, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mîncăm carne, dar mîncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, postul de mîncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugaciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos din postul care îl ţii.”
Închei acest îndemn părintesc cu nădejdea că, fiecare din noi, întăriţi fiind de harul lui Dumnezeu, în perioada acestui post, ne vom nevoi cît mai creştineşte, nu doar postind, ci făcînd milostenie, rugîndu-ne sîrguincios, fregventînd mai des bisericile la sfintele slujbe şi toate acestea încununate de primirea prin împărtăşanie a Trupului şi Sîngelui Mîntuitorului Hristos. Dacă vom face toate acestea din dragoste şi cu gînd de pocăinţă pentru păcatele făcute, nădăjduim că va ajunge şi sufletul nostru un loc în care să se nască Hristos şi astfel să putem simţi din plin bucuria Naşterii Domnului, nu doar în mod raţional, gîndindu-ne la ce s-a întîmplat cu mai bine de 2 mii de ani în urmă la Betleem, ci ne vom bucura mai ales pentru că Hristos s-a născut şi-n sufletul nostru.
Cu arhierești binecuvîntări și dragoste părintească,
+PETRU
Episcop de Ungheni și Nisporeni
