Ecleziastul zice: „Precum apa stinge focul, așa milostenia pierde păcătul”.
Zice iarăşi marele Ambrosie: „Mare cu adevărat este puterea milosteniei, căci râul dragostei acesteia şterge mulţimea păcatelor, în aşa fel încât, dacă Judecătorul este mânios împotriva celui ce a păcătuit şi voieşte să-l pedepsească, cu puterea milosteniei îl iartă”.
N-a găsit alt mijloc Proorocul Daniil să izbăvească pe Nabucodonosor de ameninţarea Domnului, decât prin îndurare, şi i-a zis: „Primeşte sfatul meu, împărate! Şterge prin milostenie păcatele şi vicleşugurile tale, cu lucrurile facerii de bine către săraci”. Aceasta a zis Sfântul, cunoscând câtă putere are milostenia ca să îmbuneze pe Cel cu totul îndurat. Aşadar, fiindcă atât de mult poate această faptă bună, cel care voieşte să afle milă la Dumnezeu să se îmbrace în această haină, milostivindu-se spre săraci, spre văduve, spre sărmani, cu ceea ce i-a dat Dumnezeu. Iar de este sărac, cu sfătuire și cu mijlocire. Şi dacă cu altceva nu poate, măcar inima să-l doară pentru dânşii şi tot atâta plată are!
Fiindcă (după Grigorie Diaconul) nu dă mai puţin cel pe care-l doare inima pentru sărac, decât acela care îl ajută cu lucrul său. Că unul dă bani, iar altul dă sufletul său.
Marele Augustin zice: „Că mai mare milostenie nu este, decât a ierta din inimă pe cel ce a greșit”.
Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 357-358
