Pr. Rafail Noica despre psihologie: „un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există”

959

– Părinte, dacă am o problemă, spuneţi-mi vă rog,  la cine să merg, la un preot sau la un psiholog?

Eu aș zice: Bineînțeles că ar trebui la un preot. Dar observ cu multă, multă durere un lucru în lumea noastră: simțim din ce în ce mai des că noi, preoții, nu găsim felul ortodox de a-l asculta, de a-l înțelege, de a-l învia pe om. Și zic așa, ca unul care vine din Apus, unde Biserica de o mie de ani nu a fost, și unde spiritualitatea apuseană a falimentat total; veacul al XX-lea i-a manifestat falimentul care era în ea demult.

Și acum Apusul, cei luminați ai Apusului, caută din ce în ce mai mult către Ortodoxie, acea Ortodoxie care-i prost înțeleasă pe aceste meleaguri de baștină ale Ortodoxiei. Și riscăm să fim acuma în poziția Evreilor, care ei înșiși au pierdut tradiția ce s-a dat neamului lor. Vă spun tocmai ca să nu se întâmple lucrul acesta, ca să cer Domnului ca nu numai apusenii să găsească adevărul, dar ca și voi să vă înnoiți în bogăția care este moștenirea voastră, a noastră.

Deci în Apus, unde Biserica nu mai este, am impresia că știința asta a psihologiei este și ea un fel de milă a lui Dumnezeu într-o lume în care Dumnezeu nu mai există. Și exista o para-Biserica, o para-preoție, ca să zic așa; nu vreau să-i zic „pseudo” – deși ar fi trebuit, probabil.
Adică ce este psihologul? Este un om la care te poți duce și poți descărca toate, și poți spune toate, și știi că nu o să fii judecat, și că, pentru motive profesionale, acela îți ține „taina spovedaniei.” Părinți preoți, asta este prerogativa noastră! Noi trebuie nu numai să putem să înlocuim pe psiholog, dar și să depășim, peste orice așteptare, ceea ce poate face psihologul pentru clientul lui. De ce? Fiindcă avem Taina, avem pe Dumnezeu, pe Care îl putem împărtăși. Și vă spun acest lucru iarăși: Un pic să intram în Taina lui Dumnezeu, și nu știu până unde va merge. Am văzut „înviere în masă;” am vazut, de la o persoana care s-a întors către Dumnezeu, zeci de familii care au înviat din morți, în Apus, și aicea la fel.

Deci, aș zice, bineînțeles că la preot! Dar iertați-mă, frați preoti și arhierei, trebuie să spovedim și adevărul acesta: Suntem în așa un hal, că nu ne mai știm vocația. Și atuncea poporul, debusolat, merge unde poate și la cine poate. Și vă spun și lucrul ăsta: Psihologia care, din câte știu, a început cu Dl. Freud și a continuat cu Dl. Jung și cu alte nume care se cunosc astăzi, a făcut multe rele pentru om, dar iarăși, dacă priviți dintr-un punct de vedere istoric, până și acolo omul „se caută,” își caută adevărata ființă.

Și vă spun, sunt multi psihologi – cel puțin în Apus am văzut asta, și cred că sunt și mai mulți pe la noi și în țările de baștină ortodoxă – care găsesc și descoperă multe adevăruri. Dacă vă uitați bine, acele adevăruri erau cunoscute cândva în Biserica, și nu le mai trăim și, spre rușinea noastră, nu le mai aplicăm.

Știți, eu consider că noi toți suntem un singur om, spovedania mea este spovedania ta, viața mea este viața ta; împărtășim aceeași soartă. Și aș dori să vă chem pe toți, ca un singur om, să ne înnoim în Duh. Nu zic asta ca voi, mirenilor, sa judecați pe preoți; zic ca voi, mirenilor, să vă rugați pentru noi, ca Dumnezeu să ne lumineze ca să va putem lumina. Zic asta pentru frații mei preoții, ca să știe că suntem într-o decădere cumplită, și ca să luăm pildă de la dreapta și de la stânga, și de la Părinți, și prin psihologie. Și să ne învățăm și din lumea dreptății, și din lumea păcatului, din toate mărturiile să înțelegem, cu ajutorul lui Dumnezeu, și să ne întoarcem, cum zice în Apocalipsa uneia din Biserici: „Întoarce-te la cele dintâi, până nu-ți voi lua lumina din mijlocul tău.”

Transcriere dupa fisierul audio de la Ortodoxia tinerilor: Pr. Rafail Noica – Pe cine sa alegem intre preot si psiholog?

http://corortodox.blogspot.com


Articole postate de același autor
10225

Urât este la Domnul omul prost și mândru

În viața mea deși am fost prost și un urât, dar aveam oleacă de încredere în mine, adică mi se părea că pot și eu ceva, încă mai mult decât altul, și când mi se întâmpla vreo umilire mă mâniam. Odată părintele stareț a venit în biserică într-o duminică și eu cântam ”Iisuse, Fiul lui […]