Să nu blestemăm ac, ață, fir de praf, animal, om, lucru, pom, stea, soare, picătură de apă, pentru că în clipa în care am bestemat, blestemul se întoarce peste noi. Când blestemi, îl obligi pe Dumnezeu să oprească anumite sentințe, și le dai tu! Și în momentul când ai blestemat tu și nu mai dă El sentința, răspunzi tu de urmările sentinței pe care trebuia să le dea Dumnezeu. Așa că, mai ușor cu aruncatul vorbelor de clacă din gura noastră!
Un exercițiu pe care ar trebuie să-l facem mai des este acela de a-l critica mai puțin pe aproapele nostru și de a încerca să-i înțelegem dramele. E vorba de această identificare cu Împărăția lui Dumnezeu, dispusă oricând să ne cuprindă. Avem un Dumnezeu Care nu doar a creat lumea, nu doar a mântuit lumea, […]
În țara cu bătrânii singuratici, Doar iarna nu întârzie să vină… Cu degete plăpânde de zăpadă, Le cerne-n plete dalba ei lumină. Și-i strânge pe la geamuri înghețate, Cerșind priviri smerite în tăcere, Neprihăniți bătrânii, la ferestre, Se bucură de-a iernii mângâiere… Atât de albi la suflet și la tâmple, Că-n ochii lor a-mbătrânit Crăciunul… […]
