Povestea lumânării

598

Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să se pregătească să ardă. Aceasta este lecţia pe care ne-o predă lumânarea. V-aţi gândit vreodată? Lumânarea îşi împlineşte rostul ei doar dacă arde. Sensul ei este acela de a lumina prin ardere. Oamenii sunt, sau ar trebui să fie şi ei, nişte făclii. Mult mai frumoşi decât lumânările obişnuite fiindcă ei se consumă altfel şi nu se pot aprinde dacă ei nu o doresc. Pentru orice lumânare există două posibilităţi: prima este să rămână întreagă. Asta ar însemna să nu fie aprinsă, să nu se micşoreze, dar nici să-şi împlinească rostul ei. A doua posibilitate ar fi să răspândească lumină şi căldură şi prin asta să se dăruiască cumva chiar pe sine, ceea ce e mult mai frumos decât să rămână rece şi neîmplinită.

Noi, oamenii, suntem la fel. Când trăim numai pentru noi, suntem lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Doar dacă dăruim lumină şi căldură, atunci avem un sens. Şi care sunt lumina şi căldura pe care trebuie să le împărtăşim celorlalţi? Iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtăm în inimă. Să nu ne temem că devenim mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul nostru va fi mereu lumină.

Sfântul Apostol Pavel în ultimul capitol al primei epistole către Corinteni spune: „Mor în fiecare zi... Tu omule, ce semeni nu dă viaţă dacă nu va fi murit (1 Cor. 15, 31-36)“. Dacă tu n-ai pic de râvnă, sămânţa ta rămâne tot neîncolţită. Tu însuţi trebuie să pui sămânţa în pământ, să o îngrijeşti, să fii grădinarul propriei tale vieţi.

Dacă ne vom cruţa pe noi înşine, ratăm învierea. Şi nu mă refer acum la învierea de dinaintea judecăţii de apoi, ci la cea de aici, de pe pământ. Pentru că toate, şi raiul, şi iadul, ni le pregătim, zi după zi, cu fiecare clipă care trece. Hristos Însuşi ne avertizează că cine ţine la viaţa lui o va pierde, iar cine-şi va pierde sufletul său pentru El şi pentru Evanghelie, acela îl va găsi, adică îl va mântui.


Articole Asemănătoare
1567

Despre rugăciune şi despre o vulpe

În Egipt, unde în vechile vremuri creştine existau multe mănăstiri mari, un monah se împrietenise cu un ţăran agricultor, neînvăţat şi cam naiv. Odată, țăranul i-a spus monahului: – Şi eu Îl cinstesc pe Dumnezeu, Care a făcut această lume! În fiecare seară torn într-o strachină lapte de capră şi îl pun sub palmier. Noaptea, […]

Articole postate de același autor
779

Linghuriţa era goală

Într-o mănăstire din Macedonia, maicele se aflau la trapeză. După ce au prânzit, sora bucătăreasă şi ajutorul ei au început să adune farfuriile şi trecând printr-un hol, le cărau la bucătărie. La un moment dat, în cameră s-a auzit un zgomot mare, un platou a căzut şi toate farfuriile s-au făcut ţăndări. Stareţa a alergat […]