Începând din 1935, Coca Cola a înlocuit pe Moş Nicolae sau pe Moş Crăciun, aşa cum era el, cu un tip îmbrăcat cu roşu şi cu alb… Şi acum, de sărbători, ce se întâmplă în magazine…!
Mă duceam să cumpăr şi eu cartofi şi ceapă şi trebuia să stau mult la coadă: toată lumea cu mormane de mărfuri şi de mâncăruri în cărucioare. Ba încă am văzut că la Biblioteca Congresului, înainte de Crăciun există un fel de training al funcţionarilor de acolo: intelectuali dintre cei mai buni vin ca să-i înveţe pe cumpărători cum să nu se streseze de Crăciun. Adică să nu-şi pună problema ce să dea fiecăruia, fiindcă fiecare om se va bucura… Iar dacă constată că au cumpărat un dar pe care şi altul l-a mai dat aceluia, să nu se tulbure, să nu intre în depresie nervoasă, că toate sunt bune şi anul viitor o să-i facă alt dar… Sau dacă nu-ţi mai permiţi să-i dai un dar, du-te şi restituie-l, că ţi-l primeşte. Cred că unui român nici nu-i vin prin minte asemenea idei…
Învăţaţi din aceste sărbători nu aspectul comercial, nu să dai un dar cât mai scump unuia! Poţi să-i dai darul cel mai scump, dacă n-ai pus dragostea ta în acel dar, nimic nu este! Mă uitam la copii în casele in care intru: sunt zeci şi sute de jucării. Copilul nici nu are timp să se joace cu toate, nu are timp să facă afecţiune. El nu iubeşte nici o jucărie. Dacă face zgomot, o pune să facă zgomot. Dacă merge, o pune să meargă. Dar nu are afecţiune. Sufletul lui este rece. Noi creştem în felul acesta nişte copii cu suflete moarte. Mă gândesc câtă dragoste puneam noi într-o jucărie de lemn pe care ne-o făceam noi, sau ne-o făceau alţii mai mari, şi care un an de zile era jucăria noastră! O iubeam şi o comparam cu a celorlalţi şi spuneam că a mea e mai frumoasă, că a mea e mai nouă, că e mai mare. Jucăriile deveneau lucruri însufleţite de intimitatea dragostei. Şi eram bucuroşi şi fericiţi. Acum copiii iau o jucărie, se joacă o zi, sau nici o zi, dacă îi aduci cincizeci dintr-o dată…
Rupem cu darurile materiale relaţia sufletească. Ca şi cum am putea cumpăra cu o jucărie inima copilului nostru. Ca şi cum am putea cumpăra cu un cadou inima vecinului, sau a mamei, sau a tatălui. Pentru că ceea ce trebuie să puneţi în jucăria voastră este dragostea pe care Iisus a pus-o în toate darurile pe care le-a făcut El. Că dacă respirăm, respirăm prin bunătatea lui Iisus. Dacă vedem, vedem prin bunătatea lui Iisus. Dacă ieşind afară pot să pun un picior pe stradă fără să mă calce o maşină, fără să cad sau să păţesc altceva, e pentru că Hristos are grijă de mine. Şi are grijă de fiecare dintre noi. El păzeşte copiii, El îmbunează inima oamenilor, El aduce pacea caselor, El ne face adeseori să iertăm. Deşi iertăm cu greu, dar prin El iertăm. Prin El nu mai ţinem minte răul ori răzbunarea. Iată învăţămintele adevărate pentru sărbătoarea Crăciunului”.
din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009
