Pakistan: Zeci de indivizi care au ars de vii doi creștini acuzați de „blasfemie” au fost achitați

1336

O instanță pakistaneză a achitat douăzeci de persoane suspectate de implicare în linșarea și arderea de vii a unor creștini acuzați de blasfemie în 2014.

Shahzad Masih, 26 de ani, și Shama Shahzad, 24 de ani,  muncitori într-o fabrică de cărămidă, părinți a trei copii, au fost arși de vii, într-un cuptor industrial, de o mulțime furioasă, după ce tânărul creștin Shahzad Masih a fost acuzat că a distrus Coranul. Incidentul a avut loc în 2014, în orașul Kot Radha Kishan.

Zeci de localnici, care au participat la acest linșaj, au fost arestați atunci, iar în noiembrie 2016, un tribunal pakistanez a condamnat cinci bărbați la moarte, în timp ce alte zeci de persoane au primit sentințe diferite cu închisoarea. Tot atunci, 93 de persoane care au luat parte la incendierea cuplului creștin au fost achitate.

Sâmbătă, o altă instanță pakistaneză a decis să achite douăzeci de suspecți inculpați în cauză.

Blasfemia este o problemă sensibilă în Pakistan, iar o simplă afirmație poate declanșa violențe și crime împotriva creștinilor precum cea din 2014.

Episodul nu este unul izolat.Cel mai cunoscut râmâne atacul din anul 2015 asupra tânărului creștin Zubaih Masih, care a fost torturat și omorât de poliție. Mama tânărului a fost acuzată că a furat aur de la domiciliul angajatorului său musulman. 

Potrivit Open Doors USA, care monitorizează de 25 de ani oprimarea creștinilor din întreaga lume, nivelul persecuției împotriva membrilor minorității creștine din Pakistan este extrem de ridicat.

 

Articole Asemănătoare
526

Raport 2015-2017: Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei

Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei,iar în mai multe cazuri genocidul şi alte crime împotriva umanităţii dovedesc faptul că Bisericile din anumite regiuni se află în faţa pericolului de a fi exterminate, se menţionează întru-un raport al fundaţiei catolice Aid to the Church In Need emis în data de 12 octombrie. China, Eritreea, […]

    Articole postate de același autor
    467

    Sfântă Matrona, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine!

    Vreau să vă povestec despre ajutorul cuvioasei Matrona. Cu câțiva ani în urmă, familia mea căuta ajutor și rezolvarea diverselor probleme la diferite persoane cu puteri paranormale. Iar după un timp, noi ne-am înstrăinat de ei, am început să mergem la biserică, deși atunci încă nu eram îmbisericiți cu adevărat. Dar după un timp (aproximativ […]