Păcatul meu este otrava vieţii mele

148

Noi suntem răi, maică! Numai Dumnezeu e bun. Şi Dumnezeu de aia S‑a făcut om: să ne dea putere să ne facem buni. Fără puterea Lui, niciun om nu poate fi bun. Poate să fie cumsecade… adică, aşa, dacă nu‑l stârneşti.

Ia, stârneşte un om bun, să vezi ce poate să facă! Nu? Ei, Dumnezeu ne vindecă de răutate, ne vindecă de vulnerabilitatea la sugestiile celui rău şi de firea noastră care, fiind slabă şi având nevoi şi slăbiciuni, aceste nevoi şi slăbiciuni ne împing să fim răi, ca să ne împlinim nevoile. Nu mai stăm să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Deci, în momentul în care oamenii nu mai sunt în legătură vie cu Dumnezeu, nu‑şi dau păcatele să le ridice Dumnezeu – a venit Fiul lui Dumnezeu să ridice păcatul lumii.

Păcatul meu este otrava vieţii mele, care se revarsă, în primul rând, asupra copiilor mei, în familia mea, apoi la vecini şi în jurul meu! Când eu Îi dau păcatul lui Dumnezeu, El îl ridică de la mine şi‑mi dă harul Lui. Atmosfera se schimbă. În momentul în care omul n‑a mai dat măcar de patru ori pe an, măcar o dată pe an, nu şi‑a spălat sufletul de aceste păcate, ele au devenit răni. Păcatul e rană, maică! Păcatul este o rană a sufletului. Şi aşa cum rana trupului se infectează cu microbi şi viruşi, sau ce se întâmplă acolo, bacterii… aşa rănile sufletului se infectează cu draci care se cuibăresc în rănile noastre sufleteşti. Şi acei draci sunt mai activi decât microbii.

Pentru că în trupul nostru există anticorpi, care mai omoară microbii. În sufletul nostru, singurul anticorp împotriva dracilor este Dumnezeu. Şi dacă nu‑L băgăm efectiv în sângele nostru, în mintea noastră, în trupul nostru, suntem vulnerabili şi nu ne putem apăra. Deci, generaţii de generaţii nu s‑au mai spovedit, omul a acumulat păcate, şi‑a otrăvit viaţa cu aceste făpturi care ne chinuie, şi viaţa noastră a devenit un iad şi am vrea să ne simţim ca‑n rai… Omul a devenit tot mai dependent de plăcerea care te face să uiţi durerea. Şi fără această întâlnire cu Dumnezeu, noi rămânem sclavii plăcerii, că asta e esenţa căderii omului. Şi plăcerea, dacă nu e imediat, produce durere.

Sursa: Maica Siluana, Cu Hristos te intâlnești, mai întâi, în iad, Editura Lumea Credinței, București, 2013, p. 102


Articole Asemănătoare
441

Cum să cunosc dacă Domnul mă iubeşte sau nu?

Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoşilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulţumit şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va rândui împreună cu Sfinţii. […]

Articole postate de același autor
661

A doua Duminică a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău

În a doua Duminică din Postul Mare, a Sfântului Grigorie Palama, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova s-a rugat Protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și chelar al Catedralei, precum și slujitorii sfântului lăcaș. Minunea vindecării Slăbănogului […]