Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, nici un fel de pericol nu va putea să o influenţeze

3786

Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi se mişcă continuu. Ce anume rămâne neschimbat în societate, în înrudirile şi în colaborările dintre oameni? Numai în căsătoria legiuită stăpâneşte dragostea curată şi dezinteresată, deoarece, potrivit poruncii dumnezeieşti, „ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu trebuie să despartă”.

Unitatea celor doi soţi a fost consacrată de la începutul zidirii. Nu există greşeli în creaţie, de vreme ce Sfânta Scriptură mărturiseşte că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte”. Dumnezeu a prevăzut căderea omului şi modul înmulţirii lui şi de aceea a impus unitatea celor doi întru unul, pentru ca să fie ţinut ipostasul vieţii prin iubire. Acel „iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14) se referă la credincioşi, în care este pusă în lucrare voia Lui. În Vechiul Testament Dumnezeu i-a condus pe credincioşii Săi slujitori la unitatea adevăratei căsătorii şi le-a prezentat-o ca model, în cea mai de jos lipsă de învăţătură şi neştiinţă care domnea în vremurile de atunci.

Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, nici un fel de pericol (zguduitură) nu va putea să o influenţeze, nici chiar socrii! Am silit, dacă ni se permite expresia, pe unii soţi ideali la o vârstă matură să ne lămurească din propria lor experienţă care este elementul necesar al căsătoriei, şi nu ne-au ascuns ce este dragostea. Doamne de neam bun ne-au descoperit, de asemenea, că: „Pe noi, ca femei, nimic altceva nu ne linişteşte şi nu ne aduce pacea, decât simţirea că soţul nostru ne iubeşte cu adevărat, numai pe noi. Din păcate, ca femei, suntem suspicioase, influenţate fiind de mediu”.

Este nevoie de atenţie în faţa înrâuririi, ca să nu spun impunerii, părinţilor şi a mediului, de unde şi socrii au primit un nume rău. După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora, care este pornită spre distrugere.

Din Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 125-126


Articole Asemănătoare
12693

Pr. Constantin Necula: la bărbaţi dracul curviei e mai profund

Fetelor! Să ţineţi minte, lipsa de fidelitate a unui bărbat se pedepseşte cu moartea: trebuie să dispară din celular, din cultură şi din relaţie. Să nu întreţineţi relaţii cu bărbaţi infideli. O femeie infidelă când îşi revine în fire e valoroasă, e Maria Magdalena…la bărbaţi dracul e mai profund…Bărbatul adevărat este acela care își ține […]

Articole postate de același autor
2124

Un soț bun se dă prin rugăciune

Tendința de a ruga pe Dumnezeu să-ți dea un soț/ o soție este foarte bună. Într-adevăr, experiența bisericească ne învață că un soț bun se dă prin rugăciune și în nici un caz nu se caută în locuri de distracție, în ziare cu anunțuri matrimoniale și nici chiar în timpul slujbelor din biserică. Trebuie doar […]



Urmăriți-ne pe Facebook!