Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde.
„Cutare a reuşit în viaţa fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am niciun apartament şi nu ştiu nicio limbă străină. Oh, sunt pierdut!”.
Unul are o maşină şi începe: „Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună , dar după aceasta afla că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc.
În timp ce unul nu are maşina slăveşte pe Dumnezeu şi se bucură. „Slavă lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic că n-am maşina. Am în schimb picioare sănătoase şi pot merge. Câţi oameni nu sunt cu picioarele tăiate şi nu se pot sluji pe sine, nu pot ieşi la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Şi un şchiop se bucură când spune: „Alţii sunt lipsiţi de amândouă picioarele!”.
Extras din „Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003
