O femeie care era profesoară a venit nervoasă de la școală. Se certase cu directoarea, care îi ceruse să pună note mari unui elev foarte slab la învățătură. Femeia nu a acceptat așa ceva. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soțul ei. Acesta tăcea și nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii. Bărbatul simți că i se urcă sângele în cap.
De dimineață, femeia îi spusese că va cumpăra ea fructe, dar, din cauza supărării, uitase. Bărbatul vru să țipe la ea, dar îți aduse aminte că duhovnicul îl sfătuise să spună „Doamne, miluiește” ori de câte ori era ispitit de mânie. Spuse o dată rugăciunea, dar nu se simți mai liniștit. Mai repetă de câteva ori rugăciunea, cu credință, și până la urmă se liniști.
Când i-a trecut supărarea, soția și-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el și l-a luat în brațe:
- Iartă-mă, am spus că iau eu fructe. Iartă-mă!
- Te iert, cum să nu te iert, spuse soțul, mângâindu-i părul.
Noaptea, soția a visat discuția cu soțul ei. A văzut că, atunci când ea țipa la el, un duh necurat venea din ce în ce mai aproape de el. Îl văzu pe soț cum a început să se roage și diavolul a plecat imediat.
Când s-a sculat, i-a zis:
- Nu am știut că te-ai rugat aseară, când am țipat la tine. O să încerc să mă rog și eu, când o să mai fiu ispitită de mânie.
