Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca.
Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202
Odată un monah de la Mănăstirea Sfântul Pavel a mers la biserica Sfântului Gherasim din Kefalonia. În vremea Sfintei liturghii stătea în Sfântul Altar şi spunea cu mintea rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”, în vreme ce în biserică se cânta. Acolo la biserică aduseseră un demonizat, ca să fie vindecat […]
Se poate vorbi că există la un moment dat vrednicia de a merge în mănăstire? Când suntem pregătiţi? Să nu vă închipuiţi că la mănăstire merg oameni vrednici! Sau că în lume rămân cei nevrednici. Nimeni nu e vrednic de nimic! De aceea, noi când ne rugăm zicem: „învredniceşte-mă, Doamne”. De obicei la mănăstire ne […]
