Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca.
Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.
Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 202
Pentru care pricină oare s-a sfinţit părintele Nicolae Planas? Pentru că pomenea foarte multe pomelnice. Şi eu atunci când mi-am amintit nişte nume, le-am lipit pe peretele de la Proscomidie, căci acolo îmi erau la îndemână. După o vreme am visat că au venit la mine nişte bătrâni de demult, îmbrăcaţi cu haine din acelea […]
Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni? Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred ca nu! Bine ca ai tu de toate, bine ca se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul […]
