O fetiţă de 6 ani a fost îmbrăcată în haine murdare şi lăsată singură pe stradă: reacţiile trecătorilor au făcut ca experimentul social să fie oprit (video)

2021

UNICEF a efectuat un experiment social, realizând un filmuleţ cu un copil de şase ani lăsat singur pe străzile din capitala Georgiei. Fetiţa a fost îmbrăcată la început în haine elegante şi curate, iar mai apoi deghizată în copil al străzii. Reacţiile trecătorilor faţă de copilul sărac, perceput ca cerşetor, au făcut ca experimentul să fie oprit, din teama de a nu supune copilul la agresiuni psihice sau fizice.

După concluziile sumbre ale ultimului raport care priveşte speranţa de viaţă a copiilor străzii, UNICEF a realizat un filmuleţ, parte a campaniei #FightUnfair, prin care instituţia speră să sensibilizeze opinia publică, cu privire la stigmatizarea copiilor care trăiesc pe străzi. În cadrul experimentului, o fetiţă actriţă de şase ani a fost îmbrăcată în haine curate şi lăsată singură pe o stradă din Tbilisi, capitala Georgiei. Văzând-o, străinii au reacţiont imediat, întrebând-o unde-i sunt părinţii şi oferindu-se să o ajute.

În partea a doua a proiectului, fetiţa de şase ani, Anano, a fost îmbrăcată ca un copil de cerşetori. Deşi se afla pe aceeaşi stradă aglomerată, nimeni nu s-a oprit să vadă daca fetiţa are nevoie de ajutor. Mai mult decât atât, experimentul a fost repetat şi într-un restaurant, oamenii începând să-şi ascundă bunurile, crezând că aceasta este un hoţ de buzunare.

La un moment dat, în timpul experimentului, aceasta a izbucnit în plans şi a început să fugă, din cauza unui bărbat care a ridicat tonul, spunându-i să se îndepărteze. Proiectul a trebui să fie oprit, din teama de a nu o tulbura psihic pe mica actriţă.

Anano le-a mărturisit celor din echipa de proiect că s-a simţit ignorată şi dată la o parte în momentul în care a fost îmbrăcată ca un copil al străzii: „Toţi îmi spuneau să mă îndepărtez, pentru că faţa mea era acoperită de funingine, iar hainele îmi erau murdare. Acest lucru m-a întristat foarte tare", a spus fetiţa. Desfăşurat sub sloganul "schimbarea începe atunci când alegeţi să nu fiţi indiferenţi", proiectul are ca scop sensibilizarea oamenilor, sperând să-i facă pe aceştia să se gândească la propria atitudine faţă de copiii pe care îi văd pe străzi, în fiecare zi.

Până în anul 2030, 167 de milioane de copii vor trăi în sărăcie, 69 de milioane dintre cei sub cinci ani vor muri din cauze ce pot fi prevenite de cele mai multe ori, în timp ce 750 de milioane de minore vor fi căsătorite şi vor avea copii, potrivit unui raport al UNICEF.

sursa adevarul.ro


Articole postate de același autor