„Nu vă mulţumiţi cu puţin, nu vă complaceţi în relaţii ce vă obosesc, nu alergaţi după oameni. Fiţi dispuşi să aşteptaţi o iubire adevărată”

150

Dragii mei, trăim într-un secol al vitezei, iar goana după iubire nu face excepţie. Oamenii se caută neîncetat, se grăbesc să înceapă relaţii şi spun "da" în faţa altarului cu ochii închişi. Fie din nevoia puternică de a avea pe cineva alături, fie din frica de a fi sau a rămâne singuri. "Nu aştepta, că ţi-o iau înainte cei care n-aşteaptă" spun mulţi; "Cucereşte, luptă, experimentează!" adaugă alţii.

Iar voi, cei care aţi decis să faceţi lucrurile într-un mod diferit şi aşteptaţi să trăiţi o iubire adevărată, vă întrebaţi dacă nu cumva este ceva în neregulă cu voi, sau dacă greşiţi, sau dacă ar trebui să urmaţi exemplul celorlalţi.

Aşa că vreau să scriu cuvintele acestea pentru voi, tineri dragi ce aţi decis să vă aşteptaţi viitorul soţ/viitoarea soţie. Nu pot să nu vă spun, înainte de toate, că sunteţi speciali. Da, sunteţi! Puritatea voastră răspândeşte în jur un parfum de-o frumuseţe aparte. Nu mă refer doar la puritatea trupească, ci la inimile calde şi sincere, gândirea curată, principiile şi valorile sănătoase. Nu vă spun lucrurile acestea ca să vă consideraţi superiori celorlalţi, ci pentru că uneori, voi uitaţi cine sunteţi.

Nu veţi pierde nimic aşteptând! Privesc în jur şi văd multe relaţii şi căsnicii ce eşuează. Oamenii încearcă, într-adevăr. Cu ce preţ, însă? Cu preţul inimii şi al trupului lor. Nu critic, căci fiecare ştie ce îşi doreşte şi are dreptul de a alege. Dar tu, tu ce îţi doreşti? O iubire pură şi sinceră, o iubire ce nu va cădea indiferent de câte ori se împiedică, o iubire de-o viaţă...pe care să o trăiţi în doi, desigur.

"Şi dacă aştept degeaba? Dacă, într-adevăr, ceea ce îmi doresc este imposibil?"  Da, după ofertele lumii în care trăim, şansele sunt minime. Însă după ceea ce Dumnezeu ţi-a promis, este posibil!
Nu este o decizie uşoară să îţi pui inima în mâna unui Dumnezeu pe care nu-l vezi, ba chiar mai mult, să-i dai stiloul pentru a-ţi scrie povestea. Oh, să îţi aleagă El omul potrivit pare deja desprins din basme.

Dragii mei, oamenii îşi doresc o mare iubire, dar uită că aceasta izvorăşte din Dumnezeu. Nu-şi construiesc relaţiile pe temelia pusă de El, şi de aceea se destramă uşor. Nu învaţă cum să iubească frumos, necondiţionat, pentru totdeauna. Sunt ca stâncile de piatră, refuză să se modeleze.

Poate sunteţi singuri, poate aţi obosit să aşteptaţi, poate suferiţi după o persoană nepotrivită şi nu mai speraţi că...veţi găsi ACEA iubire. Şi vă înţeleg. Sunt doar o tânără de vârstă voastră, dar permiteţi-mi să vă spun, şi vă rog să mă credeţi pe cuvânt, Dumnezeu nu dezamăgeşte pe nimeni! Veţi primi ceea ce meritaţi, sau poate chiar mai mult de atât.

Repet, nu aveţi absolut nimic de pierdut aşteptând! Nu vă fie frică de singurătate, învăţaţi să iubiţi, pe Dumnezeu, pe voi înşine, pe cei din jur. Înfrumuseţaţi-vă sufletul şi mintea. Aşteptaţi o iubire ce vine din Dumnezeu. Nu vă mulţumiţi cu puţin, nu vă complaceţi în relaţii ce vă obosesc, nu alergaţi după oameni. Fiţi dispuşi să aşteptaţi o iubire adevărată, să o trăiţi şi să inspiraţi şi pe alții să creadă.

Aşteptaţi, aşteptaţi, aşteptaţi! Nu stârniţi dragostea până ce nu vine ea. Aşteptarea voastră va aduce numai binecuvântare şi bucurie.

Ioana Sirghei


Articole Asemănătoare
116

În Biserică nu există deznădejde

Biserica este viață nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51). Hristos desființează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuiește, devine veșnic. Viața este una, o curgere fără de sfârșit […]

Articole postate de același autor
620

Acum e prea târziu

O femeie, care îşi puse de multe ori în gând să devină o bună creştină, dar care tot amâna acet lucru, a văzut într-o noapte un vis. Parcă mergea pe malul unui pârâu îngust, pe malul celălalt al căruia se vedea o prevelişte încântătoare, care o ademenea nespus. Femeia însă nu se hotăra să treacă. […]