Nu mai știm ce înseamnă smerenie!

294

Constatăm cu durere că generația pe care o creștem nu mai știe, iar pe alocuri nici nu vrea să știe, ce înseamnă smerenie. Urmărind pulsul vieții, constatăm că de o vreme nu mai e în vogă să fii smerit. Peste tot dai cu ochii de slogane de tipul „Fii mândru!”, și cu toții îi încurajăm pe cei în creștere: „Bravo! Mă mândresc cu tine! Ești cel mai…!”.

Această tendință ne face să uităm de proverbele cu care au crescut atâtea generații: „Capul plecat sabia nu-l taie” sau „Bogăţia cea mai mare a omului este modestia”.

Generația în devenire nu mai este educată în duhul că „demnitatea umană a credinciosului e manifestată prin umilinţă, înălţarea – prin căderea în genunchi; mândria – prin lipsa de orgolii; cunoaşterea – prin faptul că nu raportează toate lucrurile la sine, ci la Dumnezeu; perfecţiunea – prin armonia dintre gând, vorbă şi faptă”, după cum afirmă Nicolae Dabija.

Zădarnic credem că în duhul orgoliului zidim sau perfecționăm, din contra: degradăm, chiar pierim ca ființe umane. Așa ne învață și Sf. Ioan Gură de Aur: „Pe când mândria este moartea virtuților și viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților”.

Problema începe dintru începuturi. Mândria rămâne a fi primul păcat al creației cuvântătoare.

Astfel, pline de disperare sunt atâtea generații, care încearcă să se descurce singure, să se poziționeze în capul mesei. „Zis-a cel nebun în inima sa: „Nu este Dumnezeu!” (Psalmi 13, 1). Or, de aici se iscă toate problemele, căci glasul din ceruri străbate conștiința înțeleptului: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 5).

Omul mândru rămâne de unul singur, e rece și respingător. Are impresia că costă mai mult ca toată lumea și privește de sus în jos. Și doar cel care învață ceea ce înseamnă smerenia, renunțând la glorie, statut, laude… de dragul Domnului, este înălțat precum nici nu-și poate închipui că e posibil să te urci. Cum te smerește Dumnezeu, nimeni nu se poate smeri.

„Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa” (Matei 23, 12), iar „cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4) .

Asta ne dorim: să revenim la smerenie. „Cel mai mult trebuie să vă străduiţi să dobândiţi smerenia. Să vă smeriţi, să vă smeriţi, şi iar să vă smeriţi. Dacă este smerenie, atunci este totul. Dacă nu este smerenie, nu este nimic, chiar dacă omul ar săvârşi minuni. Smeriţi-vă!”, învăța Sf. Varsanufie de la Optina.

Îmi amintesc de părintele Selafiil, călugărul îmbunătățit de la Mănăstirea Noul-Neamț, care mereu repeta: „Smerenia este să ierți pe toată lumea… Nouă, călugărilor, ne trebuiește să avem smerenie. Și-apoi: răbdarea lui Iov și blândețea lui David. Acestea … și dragostea care nu cade niciodată”.

Prin smerenie dobândim adevărata vedere, primind lumea așa cum a fost zidită de către Dumnezeu, văzându-ne păcatele și neajunsurile, bucurându-ne pentru virtuțile aproapelui și rugându-ne pentru întreaga lume.

Preot Octavian MOȘIN


Articolul Următor
Articole postate de același autor
556

Mitropolitul Nestor Vornicescu reînvie la locul de baștină

Astăzi ar fi împlinit 90 de ani de la naștere Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei. Născut din plugari răzeși în satul Lozova (actualul raion Strășeni), rămâne a fi și ierarhul de la Lozova, în cinstea căruia este Liceul din sat și care e viu în memoria rudelor și a celor care l-au cunoscut și cu […]