Actualitate

Nu avea nădejdea ta la lume, fiindcă este lesne schimbăcioasă…

299

Astăzi te iubeşte un boier şi-ţi făgăduieşte să-ţi facă mult bine, iar mâine întoarce dragostea în urâciune, şi te urmăreşte ca să te omoare. Şi acestea toate se fac, fiindcă lumea nu are nici o statornicie sau adevăr, cum s-a văzut lămurit nu numai la oamenii ceilalţi, ci şi la însuşi Stăpânul nostru când a intrat în Ierusalim şi L-a primit poporul cum are cinste şi slavă nemăsurată, şi în puţină vreme L-a batjocorit cu necinste şi defăimare.

Duminică au ieşit în întâmpinarea Lui cu ramuri de finic şi cu stâlpări, şi Vineri L-au bătut fără omenie şi l-au rănit. Duminică au scos hainele lor şi le-au întins pe pământ, pe unde Stăpânul trecea, şi în a şasea au scos pe ale Lui şi cu totul gol l-au bătut. întâi îi ziceau: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului", iar pe urmă strigau lui Pilat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L pe El”. A intrat Duminică în cetate cu slavă şi cu cinste ca un Dumnezeu, şi Vineri a ieşit cu ruşine nemaipomenită şi L-au răstignit cu totul gol, ca pe un tâlhar şi om făcător de rele. Nu ţi se pare această schimbare şi prefacere a lumii atât de grabnică şi nestatornică? Nu avea nădejdea ta la lume, fiindcă este lesne schimbăcioasă. Numai în Stăpânul ai nădejdea ta, şi slujeşte Lui din tot sufletul tău, căci Acesta este Dătător foarte bogat, iar lumea este nemulţumitoare şi-ţi răsplăteşte rău pentru bine, după Prorocul: „Răsplătitu-mi-au rele în loc de bune”. Pentru bunătăţi vremelnice, lumea dă veşnică osândă, şi Domnul pentru puţina osteneală dăruieşte slavă, cinste şi veselie nesfârşită.

Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 250-251


Articole Asemănătoare
6374

Căsătoria îi îmblânzeşte pe oameni, îi aduce cu picioarele pe pământ, îi face oameni…

Căsătoria îi îmblânzeşte pe oameni, îi aduce cu picioarele pe pământ, îi face oameni, îi cizelează, îi ajută să se smerească şi să dobândească cunoaşterea de sine. În afara căsătoriei, cu unele excepţii, toţi ar fi fost fiare neîmblânzite. Prin Taina Cununiei, viaţa sexuală se desfăşoară sub harul lui Dumnezeu şi rămâne Taină şi se […]

Articole postate de același autor
3393

Polonia vrea să interzică total avortul: Trebuie să restaurăm primatul valorilor creștine ale apărării vieții și să ne distanțăm de tendințele Europei secularizate

În Polonia, legile privind avortul sunt cele mai restrictive din Europa, dar politicienii de la Varșovia vor mai mult. Noul guvern conservator dorește interzicerea totală a întreruperilor de sarcină în numele credinței catolice. În prezent, conform unei legi din 1993, Polonia recunoaște dreptul de a avorta doar în cazul în care sarcina este provocată de […]