nora-si-soacra

Noră sau fiică?

270

Egoismul şi iubirea de sine sunt acele păcate care nu doar ne împiedică să avem relaţii bune cu cei din jur, dar de multe ori nu ne permit să observăm şi să apreciem corect persoanele din viaţa noastră. Ne considerăm pe noi mai buni şi mai demni, pretindem că avem dreptul la o viaţă mai bună şi la un statut privilegiat în societate, doar din motivul că provenim dintr-o familie mai înstărită sau că am realizat o carieră. Iar atunci când copii noştri cresc, ei trebuie să se căsătorească neapărat cu cineva din “cercul lor”, pentru ca orgoliu nostru părintesc să fie satisfăcut, şi să putem considera că ne-am îndeplinit datoria de părinţi.

Dumnezeu, însă, prin minunatele sale lecţii de viaţă, ne oferă posibilitatea să înţelegem pe cât e mai important sufletul unui om, decât statul său social sau provinienţa sa.

Fiul unei cunoştinţe de-ale mele nicidecum nu-şi putea alege o fată cu care să se căsătorească, mai ales că mai toate nu erau potrivite după părerea mamei sale, Ana. Atunci, tânărul a hătârăt că va merge pe altă cale, astfel, într-o zi a intrat în casă cu o fată, pe care a prezentat-o drept soţia sa.  

Ana a primit această veste foarte greu şi mai greu a acceptat ideea că acum Serafima va locui în casa lor. Şi dacă fetele cu care prietenise fiul ei în trecut aveau studii superioare, proveneau din familii de medici, ingineri sau profesori, atunci Serafima venea dintr-o modestă familie de ţărani, iar studiile ei se rezumau la diploma care adeverea că ea e “specialist în lucrări uscate în construcţii”. În plus Serafima era şi destul de urăţică, iar hainele ei păreau total nepotrivite pentru o fată tânără şi modernă.

Deşi noră era o bună gospodină şi avea grijă de soţ poate chiar mai bine decât o făcea maică sa, sau mai degrabă anume din acest moment, soacra abia de o putea suporta în casă.

Aşa au trecut câteva luni, până când tănărul soţ i-a declarat Serafimei şi mamei sale că a primit o propunere de a pleca într-o deplasare pentru câteva luni, şi le-a promis să le telefoneze şi să le scrie zilnic . Lunile care au urmat nu au fost nici mai calde, nici mai reci în relaţia dintre soacă şi noră. Serafima se străduia să nu prea iasă din odaie, când era acasă, iar Ana spera сă în curând va scăpa într-un fel sau altul de nora sa. Într-o seară, femeile au primit un telefon de la bărbatul pe care ambele îl aşteptau cu nerăbdare să revină. El le-a spus că a semnat un contract de muncă pe o perioadă îndelungată şi că a întâlnit o altă femeie… cu care după procedura de divorţ se va căsători…

Atât soacra, cât şi nora au petrecut această noapte fără somn.

A doua zi dimineaţa Serafima aştepta cu bagajele pregătite să-şi ia rămas bun, căci dacă nu mai avea soţ, nu mai avea nici casă… Observând că este gata de plecare, Ana a întrebat-o:     

- Ai unde să pleci ?

- Peste o lună mi s-a promis un loc la cămin, până atunci voi locui la nişte cunoscuţi.

- Atunci despachetează-ţi lucrurile, o să pleci când vei avea unde. 

Serafima a privit-o mirată, dar şi-a dus înapoi lucrurile în odaie. La câteva zile de la această întâmplare, Serifamia s-a întors de la serviciu şi şi-a găsit soacra întinsă pe canapea, abia respirând. Fata a chemat salvarea şi femeia a fost internată la spital.

- Sunteţii fiica, - a întrebat-o medicul de garda.

Da, a clătinat din cap Serafima, spre surprinderea ei.

- Va trebui să aveţi grijă de regimul prescris pentru mama dumneavoastră şi va trebui să-i cumpăraţi şi unele medicamente.

-Da, desigur, - a spus tânăra.

Seara Serafima şi-a sunat fostul soţ şi l-a rugat să vină macar pentru câteva zile să-şi vadă mama. Bărbatul i-a răspuns că nu poate, are mult de lucru şi că ii va trimite ceva bani pentru tratament.

Două luni la rând Serafima a avut grijă de soacra sa. Înainte de a pleca la muncă şi după program, ea neapărat trecea pe la spital. În ziua externării, Serafima a chemat un taxi şi femeile au revenit cu bine acasă. Au stat împreună la un ceai la bucătrie, după care fiecare a plecat în odaia ei. Dimineaţa Ana nu şi-a mai găsit nora în casă, ca şi lucrurile ei. Pe masa de la bucătărie erau cheile de la apartament şi un bileţel cu doriri de bine şi însănătoşire grabnică. 

Ana a petrecut câteva zile în incertitudine, neştiind ce să facă, fără să-şi dea seama, această tînără i-a cucerit inima. Iniţial ea încerca să se convingă că este vorba doar de recunoştinţă, doar Serafima i-a fost alături atunci, când ceilalţi au abandonat-o, chiar şi fiul se rezumase la câteva conversaţii la telefon, celelalte rude nu făcuse nici atât. Iar Serafima nu doar a avut grijă de casă şi de ea, dar şi nevrând să fie o povară, a plecat, după ce Ana a revenit de la spital. Avea ceva deosebit această femeie, care deşi confruntându-se cu propria suferinţă, a ştiut să uite de sine şi să-i devină o adevărată fiică. 

Au trecut câteva zile şi Ana a telefonat-o pe Serafima, a întrebat-o cum o duce şi unde locuieşte. Tânăra i-a spus că s-a mutat la cămin încă de când Ana era la spital, iar ultimile lucruri şi le-a luat în ziua în care Ana a revenit acasă. În seara următoare Ana şi-a telefonat nora din nou şi a întrebat-o dacă poate veni în vizită. Serafima i-a dictat adresa. 

Ana a intrat în odaia în care locuia Serafima, şi-a privit lung nora şi a îmbrăţişat-o. Apoi i-a spus:

- Vreau să te rog ceva. Hai să ne întoarcem chiar în seara aceasta acasă împreună. Poate cu timpul vom încerca să soluţionăm propblema unei locuinţei pentru tine, dar acum te rog din suflet să nu mă refuzi. Serafima, care nu se aştepta la astfel de propunere, nu ştia ce să răspundă. A privit-o pe Ana cîteva clipe, apoi i-a spus :

- Bine, doar dacă nu vă suparaţi, aş vrea să stăm puţin la masă cu fetele, tocmai ne pregăteam să cinăm.

 Au trecut câteva luni şi într-o zi le-am întâlnit într-un centru comercial, femeile cu entuziasm alegeau pentru Serafima haine de iarnă.

- Îţi închipui, nu are nimic potrivit pentru timpul de afară, doar nu o pot lăsă să meragă la serviciu într-o scurtă atât de subţire şi nici cizme bune n-are...     

Când Serafima îşi achita lucrurile alese, Ana mi-a spus încet, că să n-o audă Serafima:

Ştii este atât de drăguţă şi bună, îmi fac mare griji pentru ea, ca nu cumva să puna ochiul pe ea cineva nepotrivit….

***
Etichetăm foarte uşor oamenii, considerăm că îi putem judeca după înfăţişare sau poziţia socială, uitând că fiecare persoană are un suflet unic, şi care de multe ori ascunde adevărate comori. Dacă am şti să apeciem omul  după adevărata sa valoare, am reuşi să aducem în viaţa noastră mult mai multă iubire, bucurie şi fericire. 

 

Natalia Lozan

 


Articole Asemănătoare
674

Pentru cei care întreabă „Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?”

Unui tînăr învăţător care întreabă: „Oare mai există astăzi adevăraţi creştini?” Sînt, sînt destui. Dacă n-ar fi, s-ar stinge mîndrul soare:fiindcă la ce să lumineze o candelă aşa de scumpă unei simple menajerii? Mi-ar trebui multă hîrtie ca să aştern în scris pildele minunate de adevăraţi creştini pe care i-am întîlnit eu însumi în viaţa […]

Articole postate de același autor
6295

Suferința ne ajută să devenim mai înțelepți

Trebuie să înțelegem că viața noastră constă din probleme. Ele nu dispar. Dacă crezi că problema ta va dispărea, da, ai dreptate, cu siguranța se va găsi o soluție și pentru ea, dar în locul ei va apărea o altă problemă. Niciodată nu putem să scăpăm de toate problemele vieții. Viața e compusă din durere, […]



Urmăriți-ne pe Facebook!