Ne grăbim și uităm de noi și de Dumnezeu…

804

Trăim în secolul XXI, supranumit “secolul vitezei”. Acum, diferit de vremurile bunicilor noștri, timpul este elementul principal, conducător și modelator al vieții. Dacă atunci, printre războaie și epidemii, viața era liniștită și clipele suficiente, în timpul nostru, în funcție de cât timp avem (mai degrabă nu avem) la dispoziție zilnic, ne organizăm viața. Altfel spus, trăim sub domnia timpului, care “guvernează” neîndurător.

Ocupați cu munca, părinții nu își văd copiii decât seara, așa în treacăt, pentru că, copleșiți de oboseală, nu mai au timp de povești lungi și frumoase împărtășite cu cei dragi; oamenii nu își mai acordă timp lor înșiși să facă ceea ce le place: să citească o carte frumoasă, să vizioneze un film, să facă drumeții sau să petreacă timp cu familia; bunicii nu își văd nepoții cu lunile, chiar cu anii. Și când graba devine rutină, uităm. Uităm ceea ce ne place, uităm cine suntem, uităm să zâmbim, să admirăm, uităm tot ce e important. Lăsăm ca lucrurile mici, dar de multe ori necesare, să ne copleșească. Stresul generează uitarea. Evident, nu întotdeauna o uitare ca un gol în memorie, ci mai degrabă ca o slăbire a individualității. Persoana se transformă în individ (nu fără a înceta să fie persoană), în sensul unei confundări cu ceilalți, ca o dezoriginalizare.

Uitarea se transformă pentru omul de astăzi în mod de viață și în stare de spirit, încercând să îl aducă sub barierele monotonului, departe de bucuria hristică.Pacea lumii este relativă, în vreme ce pacea lui Dumnezeu este absolută: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11,28).

Într-o lume vitezomană, cu toate că noi încercăm să Îl comprimăm în timp, Dumnezeu nu Se grăbește. El așteaptă răbdător ca omul să își ridice ochii și să Îl caute. Iar cel ce Îl caută, unde Îl poate găsi? Peste tot în lume, dar mai ales în Sfânta Biserică. Este adevărat, El “nu e departe de fiecare dintre noi, căci în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17,27), dar pe El Îl găsim mai profund în Biserică, trupul tainic al lui Hristos, "Ca urmare, Biserica e ințeleasă de ortodocși ca viața nouă în Hristos și în Duhul Sfânt, ca unitate a vieții harismatice, întrucât ea este organismul viu, unitar, întreg, trupul lui Hristos, din al cărui cap curge viața duhovnicească cea noua în toate mădularele trupului prin lucrarea Duhului Sfânt. Hristos, în calitate de cap, și Biserica formeaza astfel o unitate duhovnicească, un organism unitar viu si divin omenesc." (Ioannis Karmiris) ȘI NU AR TREBUI SĂ UITĂM ACEASTA.

În goana noastră, uitând de Dumnezeu, nu Îl mai căutăm și Îl dorim prea puțin în viața noastră. Uităm că El ne-a creat, că ne iubește și ne poartă de grijă. Ba chiar mai mult, uitarea “cronică” aduce hula și răzvrătirea. Și pentru ce? Pentru o lume trecătoare, dăm la o parte Veșnicia, din cauză că refuzăm să conștientizăm că omul a fost creat pentru nemurire și pentru viața veșnică. Moartea nu este sfârșitul existenței noastre ca ființe create după chipul lui Dumnezeu, ci doar o trecere spre ceva deplin, desăvârșit, spre chinul etern sau fericirea infinită. Eu cred că acesta este motivul pentru care noi Îl ignorăm pe Dumnezeu: vedem moartea ca sfârșit al dihotomiei noastre, ca un eveniment care sfârșește totul, nu ca unul care înalță omul în planurile superioare ale ființării. De aceea ne agățăm disperați de orice fărâmă de secundă, de orice minut și orice oră, pentru că am uitat esența: Dumnezeu este totul, “Alfa și Omega, cel dintâi și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul” (Apocalipsa 22,13)

Ce putem face ca să nu uităm? Să vedem definitiv că Dumenezeu este peste toți și toate și să ne conducem viața după acest principiu. Să zâmbim, să râdem în hohote chiar, să devenim iar copii învățând de la copii ( să “dăm în mintea copiilor” în sensul pozitiv), să căutăm mai des Bucuria și Veșnicia. Până la urmă, timpul trebuie văzut în dimensiunea sa eclesială și soteriologică, ca unealtă pentru dobândirea mântuirii, cerând și noi ca Psalmistul: “Învață-ne să socotim bine zilele noastre” (Psalmul 89,14) Și nu uitați: ne așteaptă veșnicia!

Călin Manițiu


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1904

Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta!

Orice se întâmplă în viaţă este spre binele nostru… aşa ar trebui să încetăm a ne mai face griji pentru viitor! După evenimentele de la 11 septembrie 2001, o firmă din SUA a invitat membrii rămaşi ai unor companii care fuseseră afectate de atentate să împartă spaţiul de birouri devenit disponibil. La una din întâlnirile […]

Articole postate de același autor
786

O acțiune de ajutor pentru cei mai triști ca noi

  Către sărbătoarea Învierii Domnului, parohia cu hramul „Sf. Arh. Mihail”din mun. Chișinău, a organizat un act de binefacere pentru mai multe familii numeroase din capitală. Preotul Marin Cij, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” dimpreună cu clericii sfântului lăcaș au vizitat în ziua de miercuri 27 aprilie mai multe familii nevoiașe, felicitându-i cu sărbătoarea Învierii Domnului […]