– Părinte, când venea iarna acolo, în Munţii Stânişoara, ce făceaţi?
– Iarna? Mai degrabă tremuri tu de frig în Bucureşti, decât eu în munţi!
– Păi, noi chiar am tremurat de frig…
– Mi-am făcut bordeiul de doi metri în lungime şi doi metri în lăţime, şi am pus două furci în fundul bordeiului, iar peste ele bârne de fag. Iar deasupra am pus foltăi de brad. Ştii dumneata ce-i aceasta?
– Nu…Foltei de brad?…
– Foltăi de brad, coajă de brad… Nu de pe acolo. Cine ştie de unde! Aceea în loc de carton. A pus folteie de brad şi pe el a turnat pământ de trei metri grosime, iar pe deasupra a semănat brad mărunt şi a pus frunzărie. Treceai peste mine de o mie de ori şi nu ştiai că acolo, sub dâmbul acela, este o jivină. Ce, crezi că aveam casă văruită, curţi?…
– Dar nu era zăpadă mare iarna?
– Mă, poa’ să fie, mă! În bordei, când făceam focul – numai noaptea, că ziua fumul te divulga -, făceam oleacă de foc, şi dacă se încălzea oleacă în bordei noaptea, trei-patru zile nu mai era frig. Că în pământ îi cald…
– Şi veneau fiarele pe acolo?
– Aveam o uşă de o jumătate de metru, îmbrăcată cu muşchi verde şi acolo erau mii de pietre cu muşchi verde. Cine să ştie că sub piatra aceea este ceva?…Aşa am trăit, măi băieţi!
– Dar diavolul s-a prezentat?
– Zic Sfinţii Părinţi: „Nu povesti ale tale!” Dacă ţi-aş spune de acela, ţi-ai face cruce şi ai fugi cu tot cu aparate de aici…
– Păi, ce v-au spus alţii…
– Nu, nu, nu mai trebuie…
– Aşa, pentru noi, ca să înţelegem mai exact…
– Da, da… Du-te acolo, pune-te pe post şi rugăciune, şi o să te întâlneşti cu dânsul…
Eu ascult de Sfinţii Părinţi: „Să nu povesteşti isprăvile tale”. Aşa! Uite ce făceam acolo: dormeam, mâncam bine, mă plimbam noaptea, ziua… N-am făcut nimic bun!
Extras din Ne vorbeşte Părintele Cleopa, volumul 12, Editura Episcopiei Romanului, 2002, p. 78-79
