Moştenim păcatele părinţilor?

1835

Încă ne rugăm pentru ca Domnul Dumnezeu să nu socotească păcatele noastre, ale neştiinţei noastre, ale tinereţilor noastre, ale bătrâneţilor noastre şi ale părinţilor noştri”. Auziţi: ale părinţilor noştri. Înseamnă că noi moştenim, dar ce moştenim, păcatele părinţilor, păcatul? Nu! Acestea sunt anulate prin Sfântul Botez. Ci pentru că nu lăsăm lucrarea Duhului Sfânt primită la Botez să existe în noi, să se arate, să plămădească în noi, pentru acest motiv noi suntem victimele efectelor păcatului părinţilor. Şi atunci, în calitate de tată sau de mamă, sunt direct interesat să fiu atent cu copiii mei dinainte să-i zămislesc, în timpul zămislirii, ca mamă când îl port în pântece, ca tată când ştiu că soţia mea este însărcinată, la naştere şi după naştere, în copilărie şi în tinereţea lui.

O fată reuşeşte „să se rupă” de mama ei, cât reuşeşte, cam la 16-17 ani. Un băiat se rupe de mama lui cam la 22-24 de ani. Când spun „se rupe” înseamnă că relaţia nu mai este aşa apropiată. De aceea zice: „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”. Pentru că am reprodus versetul acesta pe care-l auzim mereu la Cununie, să spunem un lucru pe care oamenii de ştiinţă ruşi şi americani, de curând, au început să îl ia în seamă tot mai mult şi mai mult. Cercetătorii americani au observat următorul lucru: o zebră aflată în preajma unui armăsar, deşi acesta o curtează (5 ani), ea nu rămâne niciodată gestantă. Dar când rămâne cu cel din rasa ei (zebroi), la naştere se constată că puiul ei nu mai este zebrat, nu mai este vărgat. Acelaşi lucru cu o iapă: nu rămâne gestantă cu o altă rasă (cu-n zebroi), dar când mai apoi rămâne cu un armăsar, din rasa ei, se întâmplă un lucru: se naşte un mânz vărgat, zebrat. Cercetătorii au spus că uterul ar avea o memorie genetică. Ce înseamnă asta? Un lucru demn de luat în seamă: atunci când tinerii noştri se destrăbălează, când băieţii nu mai sunt la locul lor şi întreţin relaţii sexuale cu fetele, prietenele sau neprietenele lor, înseamnă că ei devin un trup cu ele. Mai înseamnă că la o vreme, mai târziu, în căsătoria/familia lor, urmează să existe strigătul atavismului (adică, dacă soţia mea, înainte să fie cu mine a fost cu X, tinerelul acela, când era ea studentă, mi se va naşte un copil care seamănă cu mine, la ADN, dar are și caracterele celuilalt, câteva din caractere, nu știm care, uneori le și putem observa). Și atunci ne-am nenorocit, dacă acesta-i viitorul nostru ideal!?

Din Pr. Nicolae Tănase, Hristos sau idolii secolului XXI? Tinerii la răscruce, Colecţia Ortopraxia, Făgăraş, 2006, p. 118


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2403

Un preot a făcut o grădiniţă: „Când am epuizat resursele fizice, am înmulţit rugăciunile. Preotul nu este un bărbos în haină neagră, ci un partener de joacă“

Augustin Pârlea, un preot din Ploieşti, a ridicat în curtea celei mai vechi biserici din oraş un centru social-filantropic în care funcţionează singura grădiniţă acreditată de Biserică din Prahova. În 2005, când Augustin Pârlea (36 ani) a devenit preot la Biserica Domnească din Ploieşti, părintele şi-a dat seama că micuţii din cartierul Mihai Bravu au […]

Articole postate de același autor
3407

Să nu lăsăm supărările să ne intre în inimă

Dacă ni s-ar fi oferit posibilitatea să vedem în ce stare se găsesc sufletele oamenilor, atunci cu siguranță, am fi văzut că ele se simt rănite. Toate se simt nedreptățite de către cineva, înșelate, umilite, ofensate. Poate că așa și este. Totul însă stă în percepția acestui fapt și în acea atitudine, pe care noi […]