Monologul lui Dumnezeu

5223

“M-am uitat la tine când te-ai tre­zit de dimineaţă.

Aştep­tam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pen­tru cele ce ţi s-au întâm­plat, cerându-Mi păre­rea pen­tru cele ce urma să le faci astăzi. Am obser­vat că erai mult prea pre­o­cu­pat că să-ţi cauţi haine potri­vite pen­tru a merge la serviciu.

Spe­ram să găseşti câteva clipe că să-Mi spui: Bună dimi­neaţa! Dar erai mult prea ocupat.

Pen­tru a vedea că-ţi sunt ală­turi, am sur­prins pen­tru tine cerul cu culori şi cânt de păsă­rele. Păcat că nu ai obser­vat nici atunci pre­zenţa Mea.

Te-am pri­vit ple­când gră­bit spre ser­vi­ciu şi iar am aştep­tat. Pre­su­pun că fiind atât de ocu­pat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.

Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut obo­seala şi ţi-am tri­mis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stre­sul acu­mu­lat. Am cre­zut că făcându-ţi această plă­cere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supă­rat, M-ai înjurat.

Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.

Ori­cum ziua era, încă, lungă! Ai por­nit tele­vi­zo­rul şi în timp ce urmă­reai pro­gra­mul pre­fe­rat, iar Eu am aşteptat.

Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.

Văzându-te atât de obo­sit, am înţe­les tăce­rea ta şi am stins splen­doa­rea ceru­lui că să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghe­tori pen­tru tine o mulţime de stele. Era aşa de fru­mos, păcat că n-ai obser­vat… Dar nu con­tează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pen­tru tine.

Am mai multă răb­dare decât poţi să-ţi ima­gi­nezi tu vreo­dată… Vreau să ţi-o arăt, pen­tru că şi tu, la rân­dul tău, să o arăţi celor din jurul tău.

Te iubesc atât de mult încât te voi răbda!

Acum eşti pe punc­tul de a te trezi din nou.

Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper ca măcar azi, îmi vei acorda puţin timp din tim­pul dăruit ţie.

Îţi doresc o zi bună şi minu­nată ca sufle­tul tău lumi­nos ! Al tău, Dumnezeu.”


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
3851

Căderile ne ajută să ne smerim…

Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul): ‒ Cum este cu putinţă, Gheronda, să nu mă mândresc când văd că îmi vin gânduri înţelepte şi mă admiră colegii mei? ‒ Cele care ne vin în creier de sus, frate, sunt de la Dumnezeu. Ale noastre sunt cele pe care le scoate creierul nostru pe nas. A fost întrebat […]

Articole postate de același autor
1853

Niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră

Un frate, fiind biruit de patima desfrânării, în fiecare zi săvârșea păcatul, și în toate zilele îmblânzea pe Dumnezeu, cu lacrimi și rugăciuni. Și așa făcând el, amăgindu-se cu obiceiul cel rău, săvârșea iar păcatul. Apoi iarăși, după săvârșirea păcatului se ducea la biserică, și văzând cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca […]



Urmăriți-ne pe Facebook!