Unii zic că monahii trebuie să slujească lumii, ca să nu mănânce pe degeaba pâinea norodului; dar trebuie să înţelegem în ce anume stă slujirea lor şi cu ce anume vin monahii în ajutorul lumii.
Monahul e un rugător pentru întreaga lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie.
Cine îl sileşte însă să plângă pentru întreaga lume?
Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El dă monahului iubirea Duhului Sfânt şi din această iubire inima monahului se întristează pururea pentru norod, pentru că nu toţi se mântuiesc. Domnul însuşi S-a întristat până într-atât pentru norod, încât S-a dat pe Sine morţii pe cruce. Maica Domnului a purtat în inima ei aceeaşi întristare pentru oameni şi, asemenea Fiului ei Preaiubit, a dorit până la sfârşit mântuirea tuturor.
Acelaşi Duh Sfânt L-a dat Domnul apostolilor şi sfinţilor noştri părinţi şi păstorilor Bisericii. În aceasta stă slujirea noastră faţă de lume. Şi de aceea, nici păstorii Bisericii, nici monahii nu trebuie să se ocupe de treburi lumeşti, ci să urmeze pilda Maicii Domnului Care, în templu, în Sfânta Sfintelor, cugeta ziua şi noaptea la legea Domnului şi stăruia în rugăciune pentru norod.
Nu e treaba monahului să slujească lumii din osteneala mâinilor lui. Aceasta e treaba celor din lume [mirenilor].
Omul din lume se roagă puţin, dar monahul se roagă neîncetat. Mulţumită monahilor, rugăciunea nu încetează niciodată pe pământ; iar aceasta este de folos pentru întreaga lume, fiindcă lumea stă prin rugăciune; dar când rugăciunea slăbeşte, atunci lumea piere.
Şi ce poate face un monah cu mâinile lui? Pentru o zi de muncă el poate câştiga ceva bani, dar ce este aceasta pentru Dumnezeu? în vreme ce un singur gând plăcut lui Dumnezeu face minuni. Vedem aceasta din Sfânta Scriptură. Prorocul Moise se ruga în gând şi Domnul i-a zis: „Moise, de ce strigi la Mine?” şi i-a izbăvit pe israeliţi de la pieire [Iş 14,15]. Antonie cel Mare a ajutat lumea prin rugăciune, iar nu prin lucrul mâinilor lui. Cuviosul Serghie [din Radonej] a ajutat prin post şi rugăciune poporul rus să se elibereze de sub jugul tătarilor. Cuviosul Serafim [din Sarov] s-a rugat în gând şi Duhul Sfânt a pogorât asupra lui Motovilov. Iată care este lucrul monahilor. Dar dacă monahul e nepăsător şi sufletul lui n-ajunge să vadă pururea pe Domnul, e bine ca el să slujească pelerinilor şi să ajute pe cei din lume la ostenelile lor; şi acest lucru e plăcut lui Dumnezeu; dar să ştie că e departe de monahism.
Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001
