Intrarea în Biserică a Maicii Domnului prăznuită la Mănăstirea Curchi

101

De sărbătoarea „Intrării în Biserică a Maicii Domnului”, la 4 decembrie 2019, PS Episcop Siluan de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă a mănăstirii Curchi cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naştere în secolul al VI-lea. Sfinții Ioachim şi Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui.

Vorbind despre semnificația acestei sărbători, Sfântul Iustin Popovic, ne spune: "De ce prăznuim astăzi acest praznic? De ce să nu rămână Sfânta Fecioară acasă la ea, în loc să o conducă părinții și să o predea la templu ca să crească acolo, ca să trăiască acolo? Aceasta este pentru noi toți o mare taina, taina sfintei educații. Toată taina aceasta ne înfățișează pentru ce este creat omul și ce trebuie să facă din sine, de ce se nasc copii în această lume, cum trebuie să-i educăm. Iată, Sfânta Fecioară Maria a fost educată nouă ani în templu, și însoțită în templu, așa cum se spune în cărțile bisericești, ca să se educe într-un mod sfânt, ca sa dobândească educație sfântă. Și ce înseamnă aceasta? Ca să-și sfințească sufletul, ca să-și sfințească mintea, ca să-și sfințească voia, ca să-și sfințească întreaga ființă. Căci omul de aceea este creat, ca să fie sfânt, căci voia lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Pavel, este sfințirea noastră. Aceasta vrea Dumnezeu de la noi: ca să ne sfințim, să devenim Sfinți, ca viața noastră să fie sfântă."

În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul Orheiului a vorbit despre importanța praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, subliniind rolul covârșitor al Preacuratei Fecioare Maria în istoria mântuirii neamului omenesc, dar și faptul că Maica Domnului a fost și rămâne grabnic ajutătoare și miluitoare pentru toți cei care-i cer ajutorul și sprijinul.

"Să nu uităm că merem putem cere mijlocirea Maicii Domnului, care este izbă­vi­toare și rugătoare pentru toată lumea. Cunoscând că „ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”, să avem încredere în ajutorul Ei. De asemenea să-i urmăm cât putem exemplul, ca să avem și noi parte de binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos", a menționat PS Siluan.

Tu care ai milostivire nemărginită, slobozeşte-ne din toate nevoile pe noi, care îţi cântăm: Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!

sursa http://manastireacurchi.md/


Articole postate de același autor
2421

„Vrei să te vindeci de o boală? Împacă-te cu vecinul! Gândul rău îl usucă în primul rând pe cel care-l trimite“

Profesorul Dumitru Constantin Dulcan (77 ani) este reputatul medic neurolog şi psihiatru care şi-a legat numele de Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a condus secţia de neuropsihiatrie, apoi clinica de neurologie. Ca autor de cărţi, dr. Dulcan a devenit accesibil maselor de cititori, odată cu publicarea volumului „Inteligenţa materiei“, un best-seller al anilor `80. […]



Urmăriți-ne pe Facebook!