Începe perioada triodului: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!”

În săptămâna care urmează Duminicii Vamesului şi a Fariseului (29 ianuarie- 4 februarie) nu se posteşte miercurea şi vinerea. Săptămâna care urmează Duminicii Fiului Risipitor este una obişnuita, se posteşte miercurea şi vinerea. După Duminica Infricoşatoarei Judecaţi, nu se mai consumă carne, ci doar peşte, ouă şi produse lactate. Duminica izgonirii lui Adam din rai este numita şi Duminica lpsatului sec de brânză, după aceasta zi întrăm în Postul Pastilor.

În Biserica Ortodoxă, duminică 28 ianuarie începe perioada Triodului. Numită şi „perioada prepascală”, Triodul precede perioada Penticostarului şi urmează unui alt interval, cel mai lung din anul bisericesc, Octoihul. Cuvântul „triod” provine din limba greacă.„Etimologic privind tria în limba greacă înseamnă trei, odă înseamnă cântare, trei cântări. Denumirea aceasta este dată de fapt de Sfântul Teodor Studitul pentru că în perioada aceasta până la Săptămâna Mare el a alcătuit un set de tropare de condace şi icoase numindu-le tri ode”.Triodul ţine 10 săptămâni, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până în Sâmbăta Mare.„Toată această perioadă a Triodului este structurată în două, sau în trei, dacă privim cu mai multă acrivie. Perioada de pregătire a Sfântului şi Marelui Post, perioadă care începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se sfârşeşte cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, sau Duminica Brânzei cum este numită în popor; perioada propriu zisă a postului începând cu lăsata secului de brânză până la Duminica Floriilor şi Săptămâna Mare care este o săptămână specifică şi plină de frumuseţi duhovniceşti (…) o săptămână care îndeamnă pe credincios să se apropie cu mai multă râvnă şi cu mai multă pocăinţă spre sărbătoarea sărbătorilor, Paştele Domnului”, a mai spus Părintele Mihai Marian.Perioada Triodului este singura perioadă a anului liturgic în care se oficiază toate cele trei Sfinte Liturghii ale Bisericii Răsăritene. Totodată, cântările din cadrul slujbelor sunt speciale.

„Începând cu Duminica Vameşului şi Fariseului ascultăm la Utrenie o cântare foarte frumoasă Uşile Pocăinţei … În prima Săptămâna a Sfântului şi Marelui Post observăm Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un canon plin de pocăinţă în care creştinul spune de fiecare dată Miluieşte-mă Dumnezeule Miluieşte-mă. Specifică acestei perioade este Liturghia Darurilor Mai Înainte Sfinţite, o liturghie plină de taină, sunt prezente în perioada Triodului metaniile sau starea aceasta de prosternare a credinciosului prin care mărturiseşte moartea cu Hristos şi Învierea cu Hristos”.

Necesitatea postirii ca pregătire trupească şi sufletească pentru întâmpinarea praznicului Învierii Domnului şi de folos pentru mântuire a apărut încă din Biserica primară. Însă durata acestui post al Păresimilor s-a stabilit treptat:

S-a pornit iniţial de la câteva zile de postire (dat fiind faptul că primii creştini erau permanent într-o stare de trezvie, aşteptând Parousia – A Doua Venire a Domnului – încă de atunci);

S-a continuat cu generalizarea „postului Săptămânii Mari” (la sfârşitul sec. III);

Apoi generalizarea practicii Postului Paştelui de 40 de zile, în lumea creştină, pe lângă postul Săptămânii Mari (sec. IV), rămas distinct;

(cf. cu Epistolele festale ale Sfântului Atanasie cel Mare, scrise în perioada 329 – 347).

Extinderea perioadei de postire s-a făcut atât din râvna credincioşilor, cât şi în conformitate cu necesităţile vremii, pe măsura ieşirii Bisericii din perioada persecuţiilor şi ca o dorinţă a creştinilor de a nu se lăsa copleşiţi de „duhul lumii”.

Triodul („carte rituală creştină cuprinzând cântările şi rugăciunile din cele zece săptămâni dinainte de Paşti”, dar şi perioadă liturgică pregătitoare pentru sărbătorirea Paştelui) a fost stabilit ca perioadă de timp şi ca slujbe (conţinut) tot în mod treptat, pornind de la Săptămâna Mare (a Patimilor). Dintre imnografii care au contribuit la compunerea de imne (condace, tropare, canoane, stihiri) ale Triodului, amintim pe:
Sfântul Roman Melodul (sec. VI – VII)

Sfântul Sofronie al Ierusalimului (sec. VII)
Sfântul Andrei Criteanul (sec. VIII)
Sfântul Ioan Damaschinul (sec. VIII)
Sfântul Cosma din Maiuma (sec. VIII)
Sfântul Teodor Studitul (sec. IX) – autor, printre altele, al „triodelor”, canoane cu trei ode, de la care vine numele Triodului
Monahia Casiana
Simeon Metafrastul, Nichifor Vlemidis (sec. X – XI) ş.a. (unii rămaşi anonimi).

Triodul (conţinutul său) a fost încheiat în sec. XII, primind unele mici modificări şi completări până în sec. XV (şi anume: în sec. XIV s-a adăugat închinarea unei duminici Sfântului Grigorie Palama, spre exemplu; în sec. XV – Prohodul Domnului, la Sâmbăta Mare).

„În fine, definitiv fixat prin prima sa tipărire la Veneţia în anul 1522, Triodion-ul grec original n-a mai cunoscut până în zilele noastre noi modificări. El nu este totuşi doar un vestigiu istoric, ci rămâne expresia cea mai izbitoare a spiritualităţii liturgice ortodoxe în acelaşi timp dinamice şi fidele faţă de originea ei. Zelul duhovnicesc nu se va mai exprima de acum înainte prin creaţia imnografică, ci prin smerita ascultare faţă de tradiţie şi prin aprofundarea acestui tezaur care reflectă peste zece secole de experienţă ascetică şi liturgică.” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, ediţia a doua, Deisis, Sibiu, 2003, traducere diac. Ioan I. Ică jr)

Duminicile Triodului (trei pregătitoare şi şapte de post propriu-zis, între care prima este „a brânzei” şi ultima este Săptămâna Mare):

– Duminica Vameşului şi a Fariseului;
– Duminica Fiului Risipitor;
– Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi;
– Duminica Izgonirii lui Adam din Rai;
– Duminica Ortodoxiei;
– Duminica Sfântului Grigorie Palama;
– Duminica Sfintei Cruci;
– Duminica Sfântului Ioan Scărarul;
– Duminica Mariei Egipteanca;
– Duminica Floriilor

Prelucrat după Ieromonah Makarios Simonopetritul, “Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, Deisis, 2003