Îi provocăm pe cei din jurul nostru să vadă în noi ceea ce noi vedem într-înșii

841

Îi provocăm pe cei din jurul nostru să vadă în noi ceea ce noi vedem într-înșii. Dacă încercăm să vedem în ei binele, noblețea, sinceritatea, adevărul, puterea afinității acestor virtuți îi va face să vadă și ei în noi. Dacă, dimpotrivă, nu scurtăm în ei decât răul, tot rău vor vedea și ei în persoana noastră.

Dacă avem față de altul gânduri meschine, geloase, invidioase, disprețuitoare, dacă vrem numaidecât să găsim bestia din ei, numai bestia va veni spre noi, numai ea își va căuta afinitățile în noi.

Swett Orison Marden, op. cit., p. 103


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
1087

Să ne obişnuim să gândim fru­mos

Iubirea, spune Sfântul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Să ne obişnuim să gândim fru­mos, să ne obişnuim să alungăm gându­rile rele, să nu le credem. Şi atunci pu­tem deveni ucenici adevăraţi ai lui Hris­tos, pentru că El a zis: întru aceasta vor vedea oamenii că sunteţi ucenici ai Mei, dacă veţi avea […]

Articole postate de același autor
2379

Lansarea lucrării „Eroii Ministerului Afacerilor Interne căzuţi în luptele pentru integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova. Album pe baza documentelor de arhivă”.

Cu ocazia celebrării aniversării a 25 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova,a avut loc lansarea lucrării „Eroii Ministerului Afacerilor Interne căzuţi în luptele pentru integritatea teritorială şi independenţa Republicii Moldova.Album pe baza documentelor de arhivă”.   Publicaţia este un proiect realizat de Academia „Ştefan cel Mare” sub patronajul Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu […]