Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184


Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184

Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?” […]

Un om, avea urâtul obicei să critice mâncarea pe care i-o punea în faţă soţia lui, la fiecare masă. Apoi, îşi împreuna mâinile cu umilinţă şi cu pietate se ruga pentru mâncare, mulţumea şi cerea binecuvântare . Într-o zi dupa obişnuita combinaţie nemulţumire-mulţumire pentru mâncare, fiica lui îl întrebă… -Tati…Dumnezeu ne aude când ne rugăm? […]