Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184


Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184

Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?” […]

Când vezi un bărbat și o femeie că duc o viață plină de virtuți, dar nu au copii; când vezi că sunt cinstitori de Dumnezeu și evlavioși, dar fără copii, să nu socotești că se întâmplă asta din pricina păcatelor lor. Multe sunt pricinile rânduielii lui Dumnezeu, necunoscute nouă și pentru toate trebuie să-i […]