Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184


Din Arhimandritul Arsenie Papacioc, Scrisori către fiii mei duhovnicești, Mănăstirea Dervent, Constanța, 2000, p. 184

Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?” […]

Este de datoria creștinului să uite de disputele personale, căci – precum putem citi în rugăciunea Tatăl Nostru: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” – Dumnezeu ne iartă greșelile doar cu condiția ca și noi să îi iertăm pe cei din jur. „Că de veți ierta oamenilor greșelile lor, […]