Actualitate

“Fraților, vine diavolul duminica viitoare!”

221

Despre Părintele Galeriu, circula o istorioară de pe vremea când era tânăr preot la o parohie, unde nu se prea înghesuiau oamenii la Biserică.

Mai nimeni nu mergea la biserica, in afara de cantor, vreo doua-trei batranele si vreo doi-trei mosnegei.

Intr-o duminica, la predica, parintele Galeriu le zice celor o mana de credinciosi veniti la slujba:

„Oameni buni, rugați-vă pentru mine că mi-a apărut dracul și mi-a zis că sâmbătă la șase se arată la noi în Biserică“.

Ăia au zis: „Bine Părinte“ și s-au dus acasă și au răspândit vestea în tot orașul.

Și, sâmbătă, pe la patru și jumătate, începe să apară lume în jurul bisericii. Întâi băbuțele, după aceea copiii, mai la spate așa și oameni mai serioși, să vadă și ei ce drăcovenie o mai fi și asta. Și stau, și stau, și așteaptă și după multă tensiune, la ora șase se face o liniște totală. Ici acolo câte un țipăt că a leșinat cineva.

Se face șase și cinci, șase și zece, șase și un sfert… În sfârșit, apare Părintele în ușa bisericii și zice: „Fraților, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mințit! Dar mă uit la voi și mă întreb: dacă pentru necuratu“ ați venit atâția, pentru Dumnezeu măcar jumătate nu puteți veni la Biserică?

În Biserică e Dumnezeu de-adevăratelea, Se dă Dumnezeu acolo, gratis!“.

sursa http://www.crestinortodox.ro/forum

 


Articole Asemănătoare
14074

Păcatul nemărturisit

Cândva, o creştină s-a mărturisit în paraclisul Sfântului Harlampie. După spovedanie, în timp ce rudele ei stăteau la rând, ea a coborât în Biserica mare ca să se închine. Lăcaşul fiind gol, a aprins o lumânare şi a început să se roage la icoane. La un moment dat, a văzut Sfintele Uşi deschise iar pe […]

Articole postate de același autor
2423

Admiterea 2018 | Programul de master ISTORIA ȘI CULTURA RELIGIILOR

Universitatea de Stat din Moldova va invită să continuați studiile la ciclul II universitar – master, în cadrul programului Istoria și cultura religiilor de la Facultatea de Istorie și Filosofie.  Depunerea actelor 02.07 – 24.07 Rezultate preliminare 25.07 Depunerea actelor în original 26.07 – 28.07 Rezultate finale 30.07 ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL DE […]