„Fiţi morali, ca să nu mai fiţi suspicioşi”

8020

 

Am căpătat o îndoială în ceea ce priveşte fidelitatea prietenei mele faţă de relaţia noastră. Evită să răspundă la întrebările suspicioase pe care i le pun.

– Să ştiţi că deveniţi suspicioşi în momentul în care dracul geloziei va pătrunde mai adânc în inimă decât dracul bucuriei întâlnirii cu celălalt. Suspiciunea în raport cu celălalt se naşte şi din cauză că în primul rând n-avem încredere în noi. Întâi se naşte în noi infidelitatea, nu neapărat că iubim pe altcineva, deşi poate fi şi asta, ci prin faptul că întotdeauna îl socotim pe cel care îl iubim sau zicem că-l iubim, second-hand în raport cu celelalte priorităţi pe care le avem în jurul nostru. Ferească Dumnezeu!

Eu personal cred că cea mai urâta şi cea mai cruntă dintre drăcoveniile dracului despre noi este această gelozie, care roade neîncetat ca un vierme, ca o rugină la fier. Domnule, poţi să-i dovedeşti celuilalt de mii de ori, să-i spui prin cuvinte, să faci gesturi şi minuni arătând că-l iubeşti, dacă el nu simte că te iubeşte, aliluia şi amin. Trebuie să stai cuminte, să te retragi, să te rogi lui Dumnezeu, ca într-un fel sau altul să-ţi găsească unul mai vrednic de iubire decât el. Ideea asta cu suspicionarea prietenei, asta e şi un fel de bazaconie, astea sunt filmele americane văzute prea mult. Aţi văzut că mai întâi se culcă bine, după aia o întreabă: „Dar, cum zici că te cheamă? „Se ceartă bine cu părinţii, trag nişte chefuri monstruoase, în care dacă vomită cu atât mai bine, dacă iau droguri e şi mai bine, dacă se întâmpla cumva şi o relaţie de homosexualitate, e nemaipomenit, după aceea spun că îşi doresc o viaţă nouă, fără suspiciuni.

Fiţi morali, ca să nu mai fiţi suspicioşi. În momentul în care deveniţi suspicioşi e şi pentru faptul că aveţi o rană undeva, aşa, ascunsă. Unii mai spun: „Eu sunt supărat, prietena mea nu mai este virgină“. Dar el, măgarul, el nici măcar de virginitatea ochiului nu s-a păzit şi îi cere bietei fete să fie nu ştiu cum. Nu cereţi mai mult decât daţi.

Extras din Provocările străzii de Pr. Constantin Necula, Ed. Agnos, Sibiu, 2006


Articole Asemănătoare
619

Hrisostom Filipescu: Doar cei neiubiţi urăsc

„Când vremurile se tulbură, Dumnezeu ridică glasuri din mijlocul turmei sale cuvântătoare. Prin Părintele Hrisostom Filipescu învăţăm să folosim bucuria în loc de cuvinte, ne vindecăm de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zâmbetul”, scrie Părintele Constantin Necula în prefaţa cărţii „Ascultă Priveşte Atinge”.Hrisostom Filipescu, ieromonah, psiholog, poet şi prozator, este la […]

Articole postate de același autor
567

,,Femeia în viața Bisericii”. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu

,,Femeia în viața Bisericii” este tema conferinței zilei de miercuri,  18 aprilie 2018, ora 18.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM.  Invitatul acestei seri este Protoiereul mitrofor Nicolae Ciobanu, paroh al bisericii “Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic, r. Criuleni, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale. Sunt invitaţi toţi doritorii!