Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare

15151

Maică, atunci când vedem că o persoană greşeşte cu ceva, cum putem să schimbăm acel lucru?

Este o mare greşeală să credem că putem schimba o persoană prin simpla noastră încercare. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Se poate face prin exemplul propriei tale vieţi. Nu se poate realiza niciodată sau foarte rar prin efort, vorbind, purtând discuţii în contradictoriu şi aşa mai departe. Schimbarea va avea loc atunci când rânduieşte Dumnezeu. Dacă te schimbi pe tine însuţi, devii un exemplu viu pentru persoana pe care vrei să o schimbi, dacă devii idealul său şi aceasta vede că eşti fericit, atunci se va întâmpla. Este foarte bine să ne rugăm pentru cineva, dar nu trebuie să încercăm să schimbăm acea persoană. Schimbarea stă numai în mâna lui Dumnezeu.

El are un plan pentru viaţa fiecăruia. Pentru toţi oamenii. Suntem liberi, dar ceea ce nu ştim este că El ştie ce vom face. Pentru că El ştie totul. Dumnezeu ştie fiecare pas al vieţii noastre până în ultimul moment. Noi nu ştim.

Şi dacă am încerca mai mult să ne unim cu Dumnezeu, atunci nu ar trebui să facem nimic, pentru că am deveni automat un exemplu pentru cei pe care ne-am dori să-i vedem mergând pe Calea Lui. Este firesc totuşi ca tu, atât de tânără şi cu atâtadragoste pe care Dumnezeu a sădit-o în inima ta, să nu poţi înţelege cel puţin la început, să te simţi dezamăgită şi să spui Ce situaţie! Atât de mult efort şi totuşi niciun rezultat!. Dar te-ai gândit vreodată că Dumnezeu spune acelaşi lucru despre noi? Am iertat de atâtea ori, am arătat îndurare de nenumărate ori... Şi totuşi...

Următorul pas ar trebui să fie rugăciunea. Fără a judeca acea persoană.

Din Maica Gavrilia. Asceta iubirii, Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, p. 245-246


Articole Asemănătoare
6499

Judecă și vei fi judecat, iartă și vei fi iertat!

O perioadă, cincisprezece ori douăzeci de ani, n-am dat niciun cuvânt de folos. M-am ferit a da sfaturi, dar am simţit cândva, m-a mustrat, că un talant mi-a dat şi l-am îngropat. Şi pe urmă, când a venit la mine un părinte sau cineva cu vreun necaz, nu am mai avut răbdarea asta să nu-i […]

Articole postate de același autor
4064

Hramul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de Biruință” din localitatea Șofrîncani, raionul Edineț

În vinerea Săptămînii Luminate, la 6 mai 2016, cînd facem pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, biserica „Sf. Gheorghe” din localitatea Șofrîncani, raionul Edineț s-a aflat în veșmînt de sărbătoare. Cu prilejul hramului, Sfînta Liturghie a fost oficiată de Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți […]