„Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajută-mi Tu ca să mă îndrept, căci singur nu pot!”

7021

Să te nevoiești și să le lași pe toate în seama lui Dumnezeu, dar să te cercetezi și pe tine însuți, ca să vezi unde te afli, ce faci.

Vezi, medicul caută mai întâi să afle cauza de la care provine febra, și apoi ce medicament să-i dea bolnavului, ca să-i scadă febra. Adică, din clipa în care omul începe să-și vadă slăbiciunile, trebuie să intre înlăuntrul său neliniștea cea bună, ca să se lupte să le corecteze.

Eu mă cercetez pe mine însumi și văd că am aceste slăbiciuni. Îmi urmez nevoința și mă cercetez iarăși pe mine însumi: „Până ieri aveam slăbiciunile cutare și cutare. Am tăiat vreuna din ele? Unde mă aflu în ce privește acea patimă?”. Iar apoi Îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajută-mi Tu ca să mă îndrept, căci singur nu pot!”.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul V. Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 23


Articole Asemănătoare
308

Pronia şi iubirea lui Dumnezeu

Arhanghelul Mihail, pentru că nu s-a supus poruncii lui Dumnezeu de a lua sufletul unei femei sărmane, care născuse două fetițe, a fost pedepsit să locuiască pe pământ, în chip de om, până ce va afla răspunsul la trei întrebări: 1) Ce este înlăuntrul oamenilor? 2) Ce nu știe omul? 3) Cum trăiesc oamenii? Astfel, […]

Articole postate de același autor
8438

Ce să facem dacă nu ne dorim copii? Cum să ne ferim?

Vă daţi seama că nu vă recomand nici un mijloc de contracepţie. În momentul în care v-aţi căsătorit, v-aţi luat acest jug asupra voastră, chiar dacă staţi într-o garsonieră. Eu sunt convinsă că Dumnezeu vă vede acest neajuns şi poate nu vă dă copii, dar nu vă feriţi. Vreau să vă spun un lucru: am […]