Dumnezeu este dragoste, după care în­setează fiecare dintre noi

1115

Vorbind despre Dumnezeu ca dragoste, părintele scrie că s-a încredinţat pe deplin de acest adevăr. Un loc al epistolei sale este deosebit de limpede:

„De mult m-am încredinţat că Dumnezeu este dragoste, după care în­setează fiecare dintre noi. M-am încredinţat că ne caută, ne cheamă şi că această dragoste a Lui pentru noi nu se schimbă atâta vreme cât nici noi nu ne schimbăm faţă de El, că încearcă întotdeauna să ne dobândească prin darurile Sale.”

Această cunoaştere a lui Dumnezeu i-a deschis orizontul duhovnicesc, aşa încât a fost condus la concluzia că necunoaşterea adevăratului Dumnezeu es­te o stare tragică pentru om. Înainte nu-l preocupau celelalte întâmplări sau situaţii tragice ale vieţii omului pe cât îl preocupa faptul că oamenii îl ignoră pe Dumnezeu:

„Cel mai tragic dintre toate nu este, după părerea mea, că oamenii su­feră, ci că mor fără să-L cunoască pe Dumnezeu.”

Această cunoaştere a lui Dumnezeu care provine prin vederea dumneze­ieştii lumini, prin vederea adevăratului Dumnezeu, nu este o cunoaştere te­oretică, ci este o cunoaştere ce preface întreaga existenţă a omului şi îi creşte dorinţa pentru o comuniune mai adâncă şi mai mare cu El. Omul, în situaţia aceasta, trăieşte veşnicia, cu toate consecinţele ei.

Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul VlasieCunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 147


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
523

Vorba bună poate ajuta mai mult decât mustrarea

Scrii că întotdeauna ai spus adevărul în faţă şi din această pricină ai avut multe neplăceri în viaţă. Nu mă miră. Puţini bolnavi iubesc doctorul ce le vesteşte faptul că suferă de o boală incurabilă şi ucigaşă şi stăruie asupra acestui fapt. Dragostea faţă de fraţii noştri ne impune să nu-i dăm în vileag întotdeauna […]

Articole postate de același autor
743

Dumnezeu ne vrea cu inimă de copil

Omul mare se mişcă mental, egoist, din interes, lumeşte, în păcat, în răutăţi. Când creşte şi încetează cu desăvârşire să trăiască din inimă, copilăreşte, atunci „ştie pe deplin ce face”, atunci funcţionează cerebral, cunoaşte deplin şi din experienţă, precum au cunoscut Adam şi Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne […]