De ce îl împovărezi atât de mult pe Hristos?

4645

Oricum şi oricât ar vorbi cineva despre Părin­tele, nu poate să nu se refere şi să nu descrie cu tot sufletul delicateţea, simplitatea şi dragostea de care dădea dovadă în toate manifestările sale. Oferea mângâiere printr-un cuvânt sau o frază care deveneau balsam pentru toate şi pentru tot­deauna. Fiu mângâia prin cuvinte frumoase, ci prin cuvintele adevărului.

Odată, o fată îndurerată în urma unei proble­me pe care i-o creaseră conducătorii unei mă­năstiri, problemă a cărei greutate nu o putea duce – lume amară şi întunecată – a mers la Părintele pentru a-i spune ce se întâmplase. După cele ce a auzit, durerea a devenit evidentă şi pe faţa lui. S-a întors către dânsa şi i-a spus:

Prigonirea ta nu este fără leac… şi plecă gâr­bovit, ca şi cum ar fi luat toată povara acelei nedreptăţi asupra lui.

Sufletului ei suferind i s-au deschis tainele vieţii în toate dimensiunile ei. A primit, precum i-a înfăţişat Părintele, ceea ce se întâmplase, a luat viaţa de la început, cu multe succese în viaţa din lume şi cu sporire duhovnicească.

Cu toate acestea când Părintele ştia dintru început că nu va fi ascultat, nu vorbea deloc, oricât l-ai fi presat.

Se întrista dacă auzea sau constata la cineva neîncredere sau supărare împotriva Mântuitorului, îmi amintesc cât de greu l-am rănit atunci când, înfruntând anumite întâmplări grele şi dificile în viaţa mea, i-a spus Părintelui cu reproş, că Hristos nu mă aude oricât L-aş ruga. Ei, aşadar! n-am în­tâmpinat cu nici un alt prilej cu atâta amărăciune şi durere răspunsul Părintelui:

– De ce – mi-a spus el – îl împovărezi atât de mult pe Hristos? De ce îl mâhneşti?

– A căzut cerul pe mine şi am transpirat de ruşine. Aş fi voit să mă înghită pământul pentru nerecunoştinţa mea, pentru că fiecare observaţie blândă a Părintelui deschidea în sufletul meu cărţile având cuvintele vieţii veşnice.

Astfel, treptat, sufletul omului se echilibra. în­totdeauna spunea: Hristos va învinge”.

Din Amintiri despre staretul Sofronie de la Essex, Dumitra Daviti, Editura: Manastirea Piatra-Scrisa


Articole Asemănătoare
6269

Dumnezeu să fie cu tine în tot lucrul ce-l faci

Nu lua aminte cine e cu tine sau împotriva ta, ci să ai grijă mare ca Dumnezeu să fie cu tine în tot lucrul ce-l faci. Să ai conștiință bună și Dumnezeu te va apăra. Dacă știi a tăcea și a pătimi, Dumnezeu nu te va lăsa. De aceea smerește-te sub mâna Lui cea tare. […]

Articole postate de același autor
2559

Biserica ”Sf. Ierarh Nicolae” din Durlești, la 10 de ani de la târnosire

Marți, 19 decembrie 2017, în ziua sărbătoririi Sf. Ierarh Nicolae, credincioșii din Durlești, de la mic, la mare, l-au întâmpinat cu deosebită dragoste și bucurie duhovnicească pe Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, care a oficiat un Serviciu divin praznical, cu prilejul aniversării a 10 de ani de la târnosirea bisericii cu hramul în […]