Actualitate

Dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pregăteşte-te de suferinţă…

479

„Dacă te-ai hotărât să spui adevărul — zice I. Al. Brătescu Voineşti - pregăteşte-te de suferinţă”. Iar Mântuitorul ne-a spus şi cauza pentru care trebuie să se pregătească de suferinţă cei ce spun adevărul. Şi anume: „Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina” (Ioan 3, 19).

Şi într-adevăr, dacă cineva săvârşeşte în toiul nopţii un păcat ruşinos, cel mai mare duşman va fi acela care ar veni să-l lumineze cu un felinar. Şi dacă îi va mai spune să nu mai facă astfel de fapte, fiindcă îşi pierde sufletul, atunci un astfel de binefăcător va fi osândit la moarte. Aşa a murit Hristos, fară să fi avut vreo vină sau vreun păcat.

Când S-a născut Iisus în ieslea din Betleem „Împăratul Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2, 3). Aceeaşi tulburare o provoacă lumina Stelei celei neapuse şi în zilele noastre. Deşi Iisus nu Se mai naşte în Betleem, ci în inimile credincioşilor, în microcosmos, totuşi, naşterea Lui provoacă o mare tulburare. Acolo, în ieslea inimilor omeneşti, când Se naşte lisus, se tulbură diavolul împreună cu tot Ierusalimul de patimi, care nu vrea să fie luminat pentru ca faptele lui să nu fie dovedite rele.

Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 50-51


Articole Asemănătoare
5571

Îmi va ierta Dumnezeu păcatele?

În pilda fiului risipitor nu veți găsi nicăieri, în nicio traducere, scris „Iartă-mă”. Nicăieri. „Am greșit” – da. Dar „Iartă-mă!” – nu. De ce? Pentru că nu se pune problema. Dar ce găsim scris? „Primește-mă!” E cu totul altceva. Acest „Primește-mă” ascunde în spate faptul că noi ne bazăm pe un lucru, și anume pe […]

Articole postate de același autor
1290

În duminica XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala Episcopala din mun. Ungheni

2 decembrie 2018. În duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a […]