Actualitate

În duminica XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala Episcopala din mun. Ungheni

1183

2 decembrie 2018. În duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi pilda omului care i-a rodit ţarina: ,,Iubiţi credincioşi, Cîtă dreptate are cel ce a zis: “Toate sînt mai neputincioase decît umbra. Toate nu sînt decît visurile mai înşelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă”. Şi iarăşi: “Cînd dobîndim lumea, în groapă ne sălăşluim”, zice Sfîntul Ioan Damaschin, în slujba înmormîntării. La fel încheie şi Domnul în Evanghelia de astăzi: Aşa este cel ce îşi strînge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogăţeşte (Luca 12, 21).

Aşadar, tot cel ce adună averi şi se leagă cu mintea şi cu inima a de banii săi, de averile sale şi de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte, ci în prăpastia iubirii de bani şi a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veşnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani şi averi, iar la milostenie nu se gîndeşte, unul ca acela din zi în zi îşi măreşte povara sufletului său, îşi măreşte prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cît adună mai multă avere, cu atît se face mai departe de Dumnezeu şi mai adînc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.

Să ştim şi aceasta că nu toată bogăţia este spre osîndă. Că cel ce adună cu dreptate bani şi averi, dar nu-şi lipeşte inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci şi face multe milostenii, unul ca acela se mîntuieşte mai uşor decît cel sărac care cîrteşte şi se lipeşte cu mintea şi inima de puţinele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogaţi evlavioşi, dregători de ţări şi chiar sfinţi care aveau avuţii, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioşi şi milostivi, pe mulţi săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici şi mînăstiri, case de oaspeţi, spitale. Astfel, pentru milostenia şi iubirea lor de Dumnezeu şi de oameni, se mîntuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sînt create bune de Dumnezeu, ci întrebuinţarea ei rea şi robirea inimii şi a minţii noastre de cele materiale şi de plăceri.

Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat şi stăpîn pe averi. Toţi sînt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiţi în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinţei, în viaţa curată, în rîvna pentru rugăciune, în post, în smerenie şi în iubirea aproapelui. Înaintaşii şi părinţii noştri de demult aveau averi puţine şi copii mulţi dar aveau şi credinţă multă. Ei făceau toate cu rugăciune şi mulţumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede şi ştie inimile noastre. Ei îşi împărţeau puţinele averi în trei părţi. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou şi pe la mînăstiri ca să fie pomeniţi toată viaţa. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci şi suferinzi ca să se roage pentru ei.

După rugăciunea Tatăl nostru… creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
7431

Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte binecuvântare

Dumnezeu este milostiv şi I se face milă de noi. Rugăciunea iartă toate păcatele, numai rugăciunea poate şterge greşeala. Să curăţim întinăciunea. Strigă: „Am păcătuit, Dumnezeul meu!”, îngenunchează şi curăţeşte-o cu rugăciunea, căci altfel te vei gândi mereu la ea şi te va îmbolnăvi. Atunci când omul se roagă, locul acela se sfinţeşte şi primeşte […]