Prin post. Și cum putem să postim? Mâncând foamea! Și hrănindu-ne la micul dejun cu o bucățică din Sfânta Scriptură. Este de-adevăratelea așa. La trezire nu trebuie decât un verset-două să citești, nu-ți ia mult timp. Dar să-l citești, să-l mănânci! Adică zici „Doamne, mănânc Cuvântul Tău”… și citești. „Sărut mâna pentru masă!” și-ai plecat.
Ți se face foame? Mănâncă foamea. Nu știu să vă explic. Eu mi-am mâncat foamea și am putut să postesc. Mănânc Cuvântul Lui Dumnezeu dimineața și pot să postesc. Vorbesc de postul negru, pentru că celălalt e „cu plăcere”. Dacă mănânci ce bunătăți am mâncat eu azi de post, e praznic mare, e lux. Aceasta este deci lăcomia. Dar o răstignesc. Cum o răstignesc? Aducându-L pe Mântuitorul, Crucea Mântuitorului, care e Înviere. Crucea noastră este întotdeauna reprezentată cu Mântuitorul pe ea și cu raze, razele Învierii. Crucea nu mai poate fi despărțită de Înviere. Noi nu privim Crucea în sine. Și atunci, când ne răstignim pofta pântecelui, noi trăim învierea în momentul acela. Dar dacă zic „Nu mai pot, mi se face rău” și cred în acest cuvânt, chiar mi se face. Ați văzut că, la început, tinerii, tinerele mai ales, care intră în biserică, leșină. Nu pot sta la slujbă, li se face rău. E un rău real, chiar dacă un doctor ar spune că e pe „fond nervos”. Ăla e cel viclean care nu suportă mirosul de tămâie și-ți induce acel rău ție șoptindu-ți: „dacă vezi că ți se face rău, du-te acasă”, „Ți-e foame? Mănâncă, ce vrei să faci ulcer? Du-te acasă și mănâncă”. Dar dacă-L mănânci pe Hristos, nu faci ulcer. Mai ales că atunci când Îl mănânci pe Hristos, El binecuvântează și pâinea postului tău. Îți dă și lapte dacă ai ulcer. Dar tot post e. Că așa e rânduiala dată nouă prin Duhul Sfânt, Care lucrează în Biserică prin duhovnicul tău. Domnul ne iubește, nu ne vrea moartea.
Țineți minte, să mâncăm foamea și, ca să răstignim lăcomia, să-L chemăm pe Mântuitorul. De obicei, lăcomia pântecelui – la noi, din cât am stat de vorbă cu oamenii – vine dintr-un complex. Nu e nicio deosebire între un boschetar care se droghează cu aurolac, un tânăr care bea martini, un tânăr care ascultă muzică până nu mai gândește, și o tânără care mănâncă, mănâncă, mănâncă ca să nu mai simtă cât e de nefericită că nu o iubește un anumit băiat. Tot ce „mâncăm” în aceste situații dureroase sunt toți atâția înlocuitori ai mângâierii duhovnicești, tot atâtea „mângâieri” mincinoase pentru că vin de la făpturi și nu de la Făcătorul lor!
Să nu uităm, ne este foame și de Dumnezeu, nu numai de „pâine”. Când mănânci și nu te saturi e un semn ca adâncul tău strigă: mi-e foame de Domnul, de Viața cea adevărată!” Ascultă glasul acesta și vei birui lăcomia pântecelui!
Meştesugul bucuriei. Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi – Monahia Siluana
