Cum îți așterni, așa dormi!

577

Există un progres în ceea ce priveşte înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu? Cum se manifestă acesta?

Cultura pe care ne-a dat-o Hristos în viaţă, dacă o înţelegem bine, este înainte de toate, cultura inimii. Lucru curios! Locul cel mai accesibil care caracterizează omul la orice nivel (copil, adult, educat sau analfabet), de la naștere până la moarte, care este în acelaşi timp locul unde omul se adevereşte cel mai adânc, este inima. Prin aceasta, Hristos Se adeverește a fi Dumnezeu adevărat şi om adevărat întrucât cunoaște necrezut de bine firea omului.

Dacă citim în Sfânta Scriptură şi în rugăciunile noastre şi dacă privim în viaţa noastră, din copilărie până acum, în măsura în care am înțeles şi ne-au fost explicate cât de puțin elementele acestora, ne dăm seama de o treptată aprofundare. Când eram copil înțelegeam la nivelul copilului. Dacă viaţa nu ne-a amăgit prea mult şi nu ne-a cuprins mândria, la fiecare etapă a vieţii noastre am înţeles mai adânc. Aş vrea să dau un exemplu. Când eram mic, înțelesesem că aveam o viaţă de trăit şi, dacă o trăiesc bine, mă voi duce în rai. Dacă o trăiesc contrar felului pe care ni-l arată Dumnezeu, mă voi duce în iad.

Dacă rămânem cu imaginea asta toată viaţa noastră, n-am realizat prea mult; e corect, dar nu-i adevărat. Copilul nu are prea multă putere să judece, dar are mult mai multă intuiţie, care îl ajută să trăiască adevărat şi, astfel, poate primi harul lui Dumnezeu. Şi sânt copii care trăiesc harul lui Dumnezeu foarte intens şi foarte adânc şi exprimă lucruri uimitor de adânci fie în întrebări, fie în constatări sau concluzii de copil. Mai târziu, această imagine poate fi înţeleasă în alt fel. Observăm un lucru pe care l-aş traduce prin proverbul românesc Cum îţi aşterni, aşa dormi. Da­că înţelegem că un Dumnezeu al iubirii nu-i un Dumnezeu Care alege, Care a creat raiul şi apoi iadul şi fa­ce o alegere oarecum arbitrară, înţelegem din ce în ce mai mult că omul singur îşi face aşternutul şi aşa riscă să doarmă.

Din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon,

ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 59-60


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2116

Dacă nu putem să-l iubim pe aproape­le, măcar să-l compătimim…

Încă o lege pe care au descoperit-o Părinţii asceţi este aceea că, dacă judecăm pe aproapele nostru şi nu ne pocăim de judecată, cu siguranţă vom cădea şi noi în acelaşi păcat, mai devreme sau mai târziu. De ce? Pentru că, dacă nu putem să-l iubim pe aproape­le, măcar să-l compătimim. Dacă noi credem că […]

Articole postate de același autor
115

Biserica în faţa noilor provocări

Tragedia lumii de azi constă în două acte: înţelegerea greşită a realităţilor şi vieţuirea rea. Răul astăzi îmbracă mai multe forme: –           egoismul raţionalist şi aberaţiile filosofice (mitul supraomului lui Nietzshce; erotismul lui Freud; dorinţa de putere a lui Adler; evoluţionismul lui Darwin); –           mitul iluminării prin evoluţie ştiinţifică şi progres; –           lăcomia – conştiinţa […]



Urmăriți-ne pe Facebook!