Psalmii să fie neîncetat pe buzele tale; gura să cânte iar mintea să se roage. Numele lui Dumnezeu fiind chemat, goneşte diavollii şi îl sfinţeşte pe psalmist. Psalmii sunt liniştea sufletului, ei răsplătesc sufletul cu pace. Psalmii atrag ajutorul Îngerilor, sunt arma împotriva fricii de noapte, sunt odihnă după ostenelile zilnice. Psalmii şi din inimă de piatră scot lacrimi. Psalmii sunt lucrarea Îngerilor, viaţă cerească, tămâie duhovnicească. Psalmii sunt bucuria iubitorilor de Dumnezeu; ei amintesc judecata, deşteaptă sufletul spre Dumnezeu, triumfă împreună cu Îngerii. Unde sunt psalmi împtrună cu zdrobirea inimii, acolo este şi Dumnezeu împreună cu Îngerii.
Din Despre rugăciune şi trezvie în învăţăturile sfinţilor părinţi, traducere Cristea Florentina, Editura Egumeniţa, p. 150
Psaltirea sau Cartea Psalmilor lui David este una dintre cele mai frumoase scrieri ale Vechiului Testament, dar, în acelaşi timp, este şi o folositoare carte de rugăciune, foarte des utilizată atât la sfintele slujbe, cât şi în rugăciunea particulară a credincioşilor. Citirea ei aduce mult folos duhovnicesc deoarece cuprinde rugăciuni adresate lui Dumnezeu, sub formă de laudă, de mulţumire şi de cerere.
Sfântul Vasile cel Mare precizează, în „Cuvântul-înainte la Psalmi”, că Psaltirea „este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia după sârguinţa lui tot ceea ce este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit. Îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos. În genere, ea face ca patimile, care, de-a lungul vieţii omeneşti caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate şi la aceasta ajunge prin crearea îngrijită a unei stări sufleteşti pline de bucurie şi de plăcere, care face ca în suflete să ia fiinţă, cugetele cele înţelepte”.
În cult, rânduiala citirii Psaltirii de la începutul acestei cărţi ne arată precis care catisme, în ce moment al anului bisericesc şi la care slujbe se citesc. Singura perioadă a anului când nu se citeşte psaltirea este cea cuprinsă între Miercurea Săptămânii Patimilor şi Sâmbăta Tomii, cu excepţia Deniei din Vinerea Patimilor.
În rugăciunea particulară a credincioşilor, Psaltirea nu se mai citeşte după o regulă de tipic, ce trebuie respectată cu stricteţe, ci este doar o carte care completează rânduiala de rugăciune zilnică. Ea nu este obligatoriu de citit, dar aduce mult spor duhovnicesc atunci când se adaugă rânduielii rugăciunii de dimineaţă şi de seară. Când se citeşte de către credinciosul de rând, se începe cu formula „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…”, se continuă cu rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă, „Doamne miluieşte” de 40 de ori, Rugăciunea către Sfânta Treime, după care se începe a citi Psaltirea „încet şi cu luare aminte, fără să te grăbeşti şi cugetând mereu, ca să înţelegi şi cu mintea cele ce citeşti!” Trebuie reţinut că citirea Psaltirii nu înlocuieşte rugăciunea particulară, ci o desăvârşeşte. Pot fi citiţi psalmii mai ales în funcţie de starea sufletească în care ne aflăm. Astfel, Psaltirea ne indică psalmii care se citesc în diferite împrejurări din viaţa noastră: pentru vrăjmaşi, pentru boală sau molimă, când cădem în păcat, când suntem cuprinşi de spaimă sau supărări, la dezlănţuirea forţelor naturii, în vreme de război, la lucru ş.a. Binecuvântarea de la preot pentru citirea psaltirii este bună, dar nu este obligatorie.
Există împământenită concepţia că Psaltirea poate fi citită pentru „pedepsirea vrăjmaşilor”, însă această sfântă carte nu se poate citi niciodată cu acest scop. În caz contrar, acest act nu mai este o rugăciune, ci o blasfemie. După cum spune părintele Nicolae D. Necula, „citirea Psaltirii trebuie să trezească în noi sentimente de smerenie, iubire, iertare şi încredere în Dumnezeu, nu ură şi răzbunare”. În ediţiile tipărite ale Psaltirii, la sfârşit, se găseşte şi un pomelnic frumos, pe care „atât monahul, cât şi mireanul sunt datori să-l citească în fiecare zi, cu umilinţă, cu osârdie şi cu evlavie”.
sursa: ziarullumina.ro
